Articolul 19 din Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova. Cerințele de licențiere a sucursalelor societăților de asigurare sau de reasigurare din statele terțe

(1) Societățile de asigurare sau de reasigurare care au sediul în statele terțe şi care sunt licențiate în aceste state terțe pot desfășura activități pe teritoriul Republicii Moldova numai dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) activitatea se desfășoară prin înființarea unei sucursale;

b) sucursala este licențiată de către autoritatea de supraveghere;

c) autoritatea competentă din statul de origine nu are obiecții față de înființarea sucursalei în Republica Moldova, fapt confirmat printr-un act emis de autoritatea respectivă;

d) cadrul legislativ existent în statul de origine şi/sau modul de aplicare a acestuia nu împiedică exercitarea de către autoritatea de supraveghere a funcțiilor sale de supraveghere;

e) sunt respectate dispozițiile prezentei legi şi ale actelor normative ale autorității de supraveghere.

(2) Dispozițiile din prezenta lege aferente licențierii asigurătorilor sau reasigurătorilor se aplică în mod corespunzător sucursalelor societăților de asigurare sau de reasigurare din statele terțe, cu respectarea prevederilor din prezentul capitol.

(3) Sucursalele asigurătorilor sau reasigurătorilor din statele terțe nu sunt persoane juridice şi înregistrarea acestora se efectuează conform procedurii stabilite la art. 12 din Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali.

(4) În sensul prezentei legi, toate sucursalele înființate pe teritoriul Republicii Moldova de către o societate de asigurare sau de reasigurare dintr-un stat terț sunt considerate o singură sucursală.

(5) Activitățile care pot fi desfășurate prin intermediul sucursalei înființate pe teritoriul Republicii Moldova sunt prevăzute în licența acordată de autoritatea de supraveghere şi nu pot exceda obiectul de activitate a asigurătorului sau a reasigurătorului licențiat de către autoritatea competentă din statul de origine.

(6) Sucursala societății de asigurare sau de reasigurare dintr-un stat terț, înființată pe teritoriul Republicii Moldova, participă la formarea mijloacelor fondurilor create conform cerințelor prezentei legi și ale legislației cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.

(7) Cerințele prudențiale cuprinse în prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor asigurătorilor sau reasigurătorilor din statele terțe care desfășoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor.

(8) Autoritatea de supraveghere poate excepta de la aplicarea unor cerințe prudențiale sucursalele asigurătorilor sau reasigurătorilor din statele terțe dacă, în urma evaluării efectuate, se constată că în statul de origine există un cadru de reglementare prudențial echivalent celui stabilit prin prezenta lege şi prin actele sale normative şi că autoritatea competentă din acest stat exercită o supraveghere adecvată a asigurătorului sau a reasigurătorului, inclusiv în ceea ce privește activitatea sucursalei din Republica Moldova.

(9) Regimul prevăzut la alin. (8) poate fi aplicat numai în condiții de reciprocitate, în baza unui acord de cooperare semnat de autoritatea de supraveghere şi autoritatea competentă din statul de origine, şi fără ca să se instituie prin acest regim un tratament mai favorabil decât cel prevăzut pentru asigurătorii sau reasigurătorii care desfășoară activitate în Republica Moldova.

(10) Sucursala asigurătorului sau a reasigurătorului dintr-un start terț trebuie să aibă un regulament în care se specifică cel puțin denumirea, adresa, cuantumul capitalului alocat, funcțiile conducătorilor, obiectul activității, care poate fi modificat doar cu aprobarea autorității de supraveghere prezentată în formă scrisă.

(11) Sucursala înființată pe teritoriul Republicii Moldova poate utiliza denumirea societății de asigurare sau de reasigurare folosită în statul de origine. Dacă există risc de confuzie, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, autoritatea de supraveghere solicită ca această denumire să fie însoțită de o mențiune explicativă.

(12) În scopul evaluării calității persoanelor implicate sau care au legătură cu cererea de licențiere prezentată, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor acordă suportul necesar, în acest sens, autorității de supraveghere, la solicitarea acesteia, în conformitate cu legislația cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului.

(13) Autoritatea de supraveghere respinge cererea de licențiere a sucursalei unei societăți de asigurare sau de reasigurare dintr-un stat terț dacă reglementarea și supravegherea în temeiul prezentei legi poate fi împiedicată de legea statului de origine.

(14) Autoritatea de supraveghere acordă licență sucursalei din Republica Moldova a unui asigurător sau reasigurător dintr-un stat terț numai dacă este pe deplin convinsă că asigurătorul sau reasigurătorul respectiv poate asigura desfășurarea activității pe teritoriul Republicii Moldovei în condiții de siguranță şi cu respectarea cerințelor unei administrări prudente şi corecte şi că sunt asigurate condiții adecvate pentru realizarea supravegherii.

(15) Prevederile art. 19 se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce privește solicitarea de informații referitoare la persoanele şi entitățile implicate sau care au legătură cu cererea de licențiere a sucursalei asigurătorului sau reasigurătorului dintr-un stat terț.

Art 19 Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №92 din 07.04.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului