Articolul 95 din Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova. Dispoziții specifice asigurării de viață

(1) Societatea de asigurare stabilește nivelul primelor pentru produsele noi pe baza unor ipoteze actuariale rezonabile, astfel încât aceste prime să fie suficiente pentru acoperirea obligațiilor și pentru constituirea rezervelor tehnice, inclusiv a celor matematice.

(2) Regulile care guvernează încheierea contractului de asigurare de viață sunt stabilite de legislație.

(3) Societatea de asigurare care desfășoară activitate în categoria „asigurări de viață” este obligată:

a) să efectueze anual examinarea activității în categoria „asigurări de viață”, inclusiv calcularea, conform principiilor fundamentale şi general acceptate ale calculului actuarial, a obligațiilor aferente asigurărilor de viață şi a rezervelor matematice necesare, precum şi estimarea concordanței dintre rezervele tehnice, matematice şi activele eligibile;

b) să efectueze examinarea activității în categoria „asigurări de viață” pentru orice perioadă, la cererea autorității de supraveghere, conform condițiilor stabilite la lit. a);

c) să furnizeze documente și/sau informații şi detalii suplimentare, în forma pe care autoritatea de supraveghere o consideră necesară, pentru evaluarea activelor şi a situației sale financiare, după depunerea la autoritatea de supraveghere a raportului specializat.

(4) Activele admise să acopere rezervele tehnice, inclusiv pe cele matematice, în cazul asigurărilor de viață, vor fi folosite doar pentru acoperirea obligațiilor aferente acestei categorii de asigurări. Este interzisă grevarea unor astfel de active cu gaj sau ipotecă.

(5) Asigurătorul, cu avizul prealabil al autorității de supraveghere, poate să înlocuiască, la un preț de piață, unele active care acoperă rezervele la asigurările de viață cu alte active care îi aparțin, precum şi să utilizeze activele aferente rezervelor la asigurările de viață în scopuri altele decât cele prevăzute la alin. (4) dacă va confirma în scris autorității de supraveghere că valoarea activelor utilizate depășește valoarea totală a obligațiilor aferente asigurărilor de viață.

Art 95 Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №92 din 07.04.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului