Articolul 89 din Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova. Protecția consumatorului

(1) Pentru protecția consumatorului şi pentru calitatea serviciilor de asigurare sau de reasigurare, societatea de asigurare sau de reasigurare este obligată:

a) să-şi desfășoare activitățile cu profesionalism, manifestând atenție şi devotament față de contractanți, asigurați, reasigurați, beneficiarii asigurării și terții păgubiți;

b) să acționeze onest şi să respecte drepturile și interesele contractanților, asiguraților, reasiguraților, beneficiarilor asigurării și terților păgubiți, ce derivă din contractele de asigurare și/sau de reasigurare;

c) să păstreze confidențialitatea informației contractanților, asiguraților, reasiguraților, beneficiarilor asigurării și terților păgubiți, care a fost acumulată în procesul asigurării sau reasigurării, cu excepțiile stabilite de legislație;

d) să ofere solicitanţilor informații referitoare la produse, la condițiile generale şi speciale ale contractelor de asigurare și/sau de reasigurare, la beneficiile ce rezultă din aceste contracte, la tarifele şi primele de asigurare pe care urmează să le plătească, în condițiile art. 87 și 88;

e) să achite toate despăgubirile şi/sau indemnizațiile de asigurare în termenele stabilite prin lege sau contract;

f) să nu ofere informații și să nu expună opinii care ar dezinforma sau ar înșela consumatorul.

(2) Întru aplicarea prevederilor art. 88, autoritatea de supraveghere va emite acte normative care să includă şi alte informații pe care societatea de asigurare sau de reasigurare are obligația să le pună la dispoziția contractantului, asiguratului, reasiguratului, beneficiarului asigurării și terţului păgubit.

Art 89 Legea Privind activitatea de asigurare sau de reasigurare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №92 din 07.04.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului