Articolul 10 din Legea Privind deşeurile în Republica Moldova. Atribuțiile autorităților administrative din subordinea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în domeniul gestionării deșeurilor

(1) Agenția de Mediu exercită următoarele atribuții:

a) participă la promovarea politicii de stat în domeniul gestionării deşeurilor; 

b) asigură implementarea sistemului integrat de gestionare a deşeurilor;

c) participă la elaborarea şi implementarea strategiilor de gestionare a deşeurilor şi a programelor speciale de prevenire şi pronosticare a formării deşeurilor, precum şi de combatere şi lichidare a focarelor de stocuri de deşeuri periculoase; 

d) participă la elaborarea şi avizarea proiectelor de acte normative privind gestionarea deşeurilor;

e) participă la implementarea tratatelor şi acordurilor internaţionale ce ţin de gestionarea deşeurilor şi transportarea peste frontieră a acestora;

f) colaborează, în limitele competenţei, pe probleme de gestionare a deşeurilor, cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu Academia de Ştiinţe a Moldovei cu instituţii de cercetări ştiinţifice, cu instituţiile de învăţămînt şi asociaţiile obşteşti de profil, cu alte persoane juridice de drept public sau privat, precum şi cu persoane fizice;

g) organizează, în limitele competenței, seminare, conferinţe la nivel național şi regional, instruirea cadrelor, agenţilor economici şi informarea publicului pe probleme ce ţin de gestionarea deşeurilor;

h) examinează documentaţia privind evaluarea impactului asupra mediului şi emite acordul de mediu pentru proiecte publice şi private, inclusiv pentru activitățile planificate ce ţin de gestionarea deşeurilor;

i) efectuează expertiza ecologică de stat a proiectelor de documente de politici, a actelor normative în domeniul gestionării deşeurilor şi documentaţiei de proiect şi planificare pentru construcţia sau reconstrucţia întreprinderilor şi altor obiecte generatoare de deşeuri, precum şi pentru obiectele ce ţin de infrastructura de gestionare a deşeurilor;

j) asigură eliberarea, suspendarea, prelungirea sau retragerea, conform art. 25, a autorizaţiei de mediu pentru gestionarea deşeurilor, inclusiv pentru dotarea şi disponibilitatea permanentă a instalaţiilor portuare;

k) eliberează documentele de notificare la transportarea peste frontieră a deşeurilor, conform actelor normative aprobate de Guvern; 

l) asigură stabilirea ţintelor de colectare separată şi reciclare pentru deşeurile de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorului, conform prezentei legi şi actelor normative aprobate de Guvern; 

m) este deținătorul SIA MD şi asigură ţinerea acestuia.

(2) Inspectoratul pentru Protecția Mediului exercită următoarele atribuții: 

a) exercită controlul și supravegherea de stat a gestionării deșeurilor, inclusiv a deșeurilor de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorului, exercită controlul în domeniile de activitate economică asupra respectării prevederilor prezentei legi și ale actelor normative de către instituţii, organizaţii, agenţii economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, şi de către persoanele fizice, inclusiv străine;

b) exercită controlul de stat privind respectarea de către instituţii, organizaţii şi agenţii economici a ţintelor de colectare separată şi reciclare a diferitor fluxuri de deşeuri şi a deşeurilor de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorului;

c) ţine evidenţa şi efectuează inventarieri la agenți economici, instituţii şi organizaţii privind formarea, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, precum şi stocurile de deşeuri păstrate;

d) suspendă, total sau parțial, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, activitatea agenților economici în caz de depistare a încălcărilor foarte grave ale reglementărilor privind gestionarea deșeurilor, dacă acestea pot conduce la poluarea mediului;

e) constată şi examinează contravenţii şi aplică sancţiuni conform Codului contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 şi înaintează acţiuni pentru recuperarea prejudiciului cauzat mediului ca urmare a încălcării prevederilor actelor legislative şi normative în cadrul desfășurării activității.

Art 10 Legea Privind deşeurile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №209 din 29.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului