Articolul 64 din Legea Privind deşeurile în Republica Moldova. Transferul şi exportul deşeurilor

(1) Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase pot exporta aceste deșeuri pentru eliminare finală în țările care au ratificat Convenția Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1599/1998, și care dispun de tehnologie adecvată și acceptă să efectueze asemenea operațiuni.

(2) Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase pot exporta aceste deșeuri pentru valorificare în conformitate cu amendamentul la Convenția de la Basel, acceptat de Republica Moldova prin Legea nr. 205/2008 pentru acceptarea unui Amendament la Convenția de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora, inclusiv a anexei VII.

(3) Transferul deșeurilor din Republica Moldova în alte țări se realizează numai cu aprobarea notificării pentru export sau tranzit de către autoritățile competente desemnate de țara importatoare, cu respectarea prevederilor regulamentelor privind transferurile de deșeuri, aprobate de Guvern.

(4) Evidența notificărilor pentru export, import sau tranzit se realizează prin intermediul SIA MD.

(5) Se interzice transferul deșeurilor din/în Republica Moldova în cazul în care operatorii instalației de valorificare și/sau activității de gestionare a deșeurilor nu dețin autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor, eliberată în conformitate cu prevederile art. 25 sau cu tratatele internaționale, care să justifice trasabilitatea deșeurilor transferate.

(6) Listele deșeurilor care fac obiectul notificării pentru export și al interdicțiilor la export se aprobă de Guvern.

Art 64 Legea Privind deşeurile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №209 din 29.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului