Articolul 18 din Legea Privind deşeurile în Republica Moldova. Obligaţiile gestionarilor de deşeuri

(1) Responsabilitatea pentru gestionarea deşeurilor revine după cum urmează:

a) producătorul inițial sau alt deţinător de deşeuri are obligaţia să asigure efectuarea operațiunii de tratare a deşeurilor prin mijloace proprii sau prin transferarea deșeurilor în vederea efectuării acestei operaţiuni unui agent, unei unităţi sau întreprinderi care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor ori unei unităţi publice sau private de colectare a deşeurilor, cu respectarea art. 3 şi 4;

b) producătorii şi deţinătorii de deşeuri îşi organizează sistemul propriu de tratare/eliminare a deşeurilor dacă deşeurile nu pot fi preluate de unităţi specializate din sistemul organizat în acest scop, cu respectarea art. 4.

Livrarea şi primirea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, în vederea eliminării lor se fac numai în bază de contract.

(2) Atunci cînd deșeurile sînt transferate de la producătorul sau deţinătorul iniţial către un agent, către o unitate sau o întreprindere menţionată la alin. (1) lit. a) în vederea efectuării unor operaţiuni de tratare preliminară, acesta nu este scutit, de regulă, de responsabilitatea pentru realizarea operaţiunilor de valorificare sau de eliminare completă.

(3) Ținînd cont de prevederile, procedurile şi regimurile de control pentru transferul de deşeuri, în funcţie de originea, destinaţia şi itinerarul transferului, de tipul de deşeu transferat şi de tipul de tratament care se aplică deşeului la destinaţie, în contractul menționat la alin. (1) se vor preciza condiţiile cu privire la responsabilitate, îndeosebi în cazurile în care producătorului iniţial îi revine responsabilitatea pentru întregul lanţ al procesului de tratare sau în cazurile în care responsabilitatea producătorului şi a deţinătorului se poate împărţi sau delega între actorii din lanţul procesului de tratare.

(4) Prin actele normative aprobate de Guvern în vederea implementării prezentei legi se va stabili, în conformitate cu art. 14, dacă responsabilitatea cu privire la organizarea activităţilor de gestionare a anumitor deşeuri revine, parţial sau în totalitate, producătorului produsului din care derivă deşeul respectiv şi dacă distribuitorii respectivului produs trebuie să împartă această responsabilitate.

(5) Unităţile și întreprinderile specializate în colectarea sau transportul de deşeuri livrează deşeurile colectate la instalaţiile de tratare, respectînd prevederile art. 4 şi ale cap. VI.

Art 18 Legea Privind deşeurile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №209 din 29.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului