Articolul 42 din Legea Privind deşeurile în Republica Moldova. Obligaţiile persoanelor juridice

Producătorii de deşeuri, pe lîngă obligațiile menționate la art. 12, au următoarele obligații ce ţin de gestionarea deşeurilor:

a) să ia măsurile necesare pentru a reduce la minimum cantităţile de deşeuri rezultate din propriile activităţi;

b) să nu pună în circulaţie produse, dacă nu există posibilitatea eliminării acestora ca deşeuri, cu respectarea prevederilor art. 4;

c) să asigure importul și fabricarea produselor alimentare și a mărfurilor de larg consum în ambalaje reutilizabile și reciclabile, inofensive pentru mediu, precum și colectarea și recuperarea ambalajelor proprii sau importate, să nu admită ambalarea excesivă, conform prevederilor prezentei legi și cerințelor aprobate de Guvern;

d) să asigure echipamente de protecţie şi de lucru adecvate operaţiunilor aferente gestionării deşeurilor în condiţii de securitate a muncii;

e) să nu admită descărcări necontrolate de deşeuri în mediu;

f) să nu abandoneze deşeurile şi să nu le depoziteze în locuri neautorizate;

g) să separe deșeurile înainte de colectare în vederea valorificării sau eliminării acestora;

h) să ia măsurile necesare pentru ca eliminarea deşeurilor să se realizeze în condiţii de respectare a reglementărilor privind protecţia mediului şi a sănătății populaţiei;

i) să adopte, la faza de concepţie şi proiectare a unui produs, soluţiile şi tehnologiile de eliminare sau de diminuare la minimum posibil a generării de deşeuri;

j) să implementeze prevederile Programului național pentru gestionarea deșeurilor, ale programelor locale de gestionare a deşeurilor, precum și ale programelor de prevenire a generării deșeurilor

Art 42 Legea Privind deşeurile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №209 din 29.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului