Articolul 15 din Legea Privind deşeurile în Republica Moldova. Eliminarea deşeurilor

(1) În cazul în care valorificarea, astfel cum este prevăzută la art. 13, nu are loc, toate deşeurile sînt supuse operaţiunilor de eliminare în condiţii de siguranţă, care îndeplinesc cerințele de la art. 4 privind protecția mediului și sănătatea populației.

(2) Unitățile și întreprinderile autorizate conform art. 25 pentru activitatea de eliminare a deșeurilor au următoarele obligații:

a) să asigure eliminarea, în totalitate, a deşeurilor care le sînt încredinţate;

b) să folosească cele mai bune tehnologii disponibile şi care nu implică costuri excesive;

c) să amplaseze şi să amenajeze instalaţia de eliminare a deşeurilor într-un spaţiu şi în condiţii corespunzătoare, cu acordul autorităţilor competente, conform art. 24;

d) să introducă în instalaţia de eliminare numai deşeurile permise de autorităţile competente prevăzute la art. 24 şi să respecte tehnologia de eliminare aprobată de acestea.

(3) Abandonarea şi aruncarea deşeurilor este interzisă.

(4) Eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă.

Art 15 Legea Privind deşeurile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №209 din 29.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului