Articolul 9 din Legea Privind deşeurile în Republica Moldova. Atribuțiile Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

(1) Autoritatea competentă căreia îi revin atribuţii şi responsabilităţi în ceea ce priveşte regimul gestionării deşeurilor este Ministerul Mediului.

(2) Ministerul Mediului:

a) elaborează, pregătește spre aprobare şi coordonează realizarea documentelor de politici prevăzute la art. 8 lit. b) şi implementarea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;

b) iniţiază şi asigură elaborarea, promovarea spre aprobare şi coordonarea realizării actelor legislative şi actelor normative ale Guvernului în domeniul gestionării deşeurilor;

c) dirijează metodologic organizarea evaluării impactului asupra mediului evaluării strategice de mediu și a expertizei ecologice de stat; 

d) asigură monitorizarea, prin intermediul autorităţilor administrative subordonate, a impactului asupra factorilor de mediu cauzat de deşeuri şi deduce indicatorii de gestionare a deşeurilor; 

e) constituie, prin intermediul autorităţii administrative din subordine, punctul de legătură pentru comunicarea şi cooperarea cu Agenţia Europeană de Mediu în ceea ce priveşte legislaţia privind deşeurile şi indicatorii de gestionare a acestora;

f) constituie autoritate competentă, punct oficial de contact şi punct focal pentru tratatele internaţionale de mediu cu privire la gestionarea deșeurilor la care Republica Moldova este parte; 

g) asigură coordonarea procesului de stabilire a instrumentelor economice pentru reducerea efectelor negative cauzate de deşeuri pentru mediu, inclusiv a procesului de elaborare, operare şi emitere a deciziei de eliberare a garanţiei financiare stabilite pentru acoperirea costurilor de finanţare a operaţiunilor de colectare, tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor de produse supuse unui regim de responsabilitate extinsă a producătorului; 

h) examinează şi aprobă planurile anuale de acţiuni ale autorităţilor administrative subordonate în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul gestionării deşeurilor, de asemenea monitorizează implementarea acestora; 

i) prezintă şi asigură Guvernul cu informaţii privind implementarea documentelor de politici menţionate la lit. a) și cu informaţii privind gestionarea deşeurilor şi starea mediului în raport cu gestionarea deşeurilor; 

j) contribuie la colectarea şi diseminarea informaţiei privind generarea deşeurilor şi măsurile de gestionare a acestora, inclusiv în context transfrontalier, şi asigură accesul publicului la informaţie conform prevederilor art. 38

k) organizează, împreună cu alte autorităţi publice şi cu organizaţiile neguvernamentale, programe de instruire şi educare a populaţiei în domeniul gestionării deşeurilor;

l) asigură colaborarea administrativă şi schimbul de informaţii cu alte state și organizaţii internaţionale în domeniul gestionării deşeurilor, precum şi raportarea în cadrul tratatelor internaţionale de mediu cu privire la gestionarea deşeurilor la care Republica Moldova este parte conform procedurilor de raportare şi comunicaţii stabilite în cadrul acestora; 

m) constituie posesorul Sistemului informațional automatizat „Managementul deșeurilor” (denumit în continuare – SIA MD), menţionat la art. 33 şi asigură condiţiile juridice, organizatorice şi financiare pentru crearea acestuia.

Art 9 Legea Privind deşeurile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №209 din 29.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului