Articolul 60 din Legea Privind deşeurile în Republica Moldova. Anvelopele uzate

(1) În sensul prezentei legi, anvelope uzate înseamnă anvelopele care constituie deşeuri conform art. 2 pct. 9).

(2) Anvelopele uzate vor fi gestionate în mod sigur pentru mediu, ţinîndu-se cont de prevederile prezentei legi, de cerinţele aprobate de Guvern, precum și de prevederile Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1599-XIII din 10 martie 1998, şi ale documentelor directoare adoptate în cadrul acesteia.

(3) Activitățile de gestionare a anvelopelor uzate se realizează în baza autorizaţiei de mediu pentru gestionarea deşeurilor, eliberată conform prevederilor art. 25, cu respectarea condiţiilor stabilite în aceasta.

(4) Colectarea, transportul şi păstrarea anvelopelor uzate se realizează separate prin intermediul unei reţele de colectare a cauciucurilor uzate, formată din centre de deservire tehnică a automobilelor, centre comerciale auto, parcări şi alte obiecte autorizate conform prezentei legi.

(5) În corespundere cu prevederile art. 13, anvelopele uzate şi alte deşeuri de cauciuc sînt supuse valorificării materiale sau energetice în conformitate cu cerinţele aprobate de Guvern.

(6) În cazul valorificării energetice a anvelopelor uzate, operatorul va asigura instalarea și buna funcționare a sistemelor de purificare a emisiilor în componentele mediului, a echipamentului de măsurare pentru controlul emisiilor, inclusiv cel computerizat, precum şi raportarea volumelor de emisii şi a rezultatelor de control conform legislației de mediu.

(7) Transportarea anvelopelor şi cauciucurilor uzate pe teritoriul Republicii Moldova se efectuează cu respectarea prevederilor art. 4 şi 44. Transportul anvelopelor uzate de pe teritoriul naţional la întreprinderile de valorificare sau eliminare de peste frontiere se restricționează prin legislaţie.

Art 60 Legea Privind deşeurile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №209 din 29.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului