Articolul 34 din Legea Privind serviciile de finanțare participativă în Republica Moldova. Aplicabilitatea finanțării participative bazate pe investiții

(1) În temeiul prezentei legi, dezvoltatori de proiecte de finanțare participativă bazată pe investiții pot fi doar societățile cu răspundere limitată și societățile pe acțiuni, nou-înființate sau existente, clasificate drept întreprinderi mici și mijlocii conform art. 5 din Legea nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii.

(2) Înregistrarea societăților cu răspundere limitată nou-înființate și/sau a achiziției părților sociale de către investitori în rezultatul proiectului de finanțare participativă bazată pe investiții are loc conform prevederilor Legii nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată și ale Legii nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.

(3) Înregistrarea societăților pe acțiuni nou-înființate și/sau a achiziției acțiunilor de către investitori în rezultatul proiectului de finanțare participativă bazată pe investiții are loc conform prevederilor Legii nr. 1134/1997 privind societățile pe acțiuni, ale Legii nr. 171/2012 privind piața de capital și ale Legii nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.

(4) Toți dezvoltatorii de proiecte de finanțare participativă bazată pe investiții sunt obligați să prevadă în actul de constituire posibilitatea desfășurării adunărilor generale ale asociaților/acționarilor de la distanță, precum și votul prin corespondență sau exprimat în formă electronică.

Art 34 Legea Privind serviciile de finanțare participativă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №181 din 07.07.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului