Articolul 38 din Legea Privind serviciile de finanțare participativă în Republica Moldova. Efectuarea investiției

(1) După înființarea vehiculului investițional, capitalul social al acestuia este utilizat în scopul investirii în proiectul de finanțare participativă.

(2) Investiția este efectuată prin una dintre următoarele modalități:

a) aport la capitalul social în cadrul unei proceduri de înființare a societății sau de majorare a capitalului social al societății;

b) achiziția unor părți sociale/acțiuni ale societății.

(3) În cazul investiției în capitalul societăților pe acțiuni, acțiunile emise în scopul finanțării participative sunt achiziționate în cadrul unei emisiuni închise.

(4) Dacă valoarea efectivă a mijloacelor bănești destinate finanțării proiectului este mai mare decât valoarea nominală a acțiunilor/cotelor-părți, diferența constituie prima de capital reflectată în capitalul propriu al dezvoltatorului.

(5) Toate costurile legate de înregistrarea tranzacției și modificarea corespunzătoare a actelor constitutive sunt suportate de dezvoltator.

(6) Vehiculul investițional devine proprietar al acțiunilor sau al părților sociale achiziționate în cadrul proiectului de finanțare participativă și beneficiar al tuturor drepturilor aferente. Dividendele primite de vehiculul investițional sunt repartizate între investitori proporțional părților sociale deținute de aceștia.

(7) Părțile sociale deținute de investitori în cadrul vehiculului investițional pot fi înstrăinate în condițiile prevăzute de lege.

Art 38 Legea Privind serviciile de finanțare participativă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №181 din 07.07.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului