Articolul 221 Codul electoral în Republica Moldova. Înregistrarea grupului de inițiativă

(1) În cazul în care inițiativa desfășurării referendumului local vine de la cetățeni, se constituie un grup de inițiativă, format din cel puțin 20 de cetățeni cu drept de vot care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective. La adunarea de constituire a grupului de inițiativă trebuie să participe cel puțin 30 de persoane. Cu cel puțin 3 zile înainte de adunare, inițiatorii sunt obligați să comunice în scris primarului timpul, locul și scopul desfășurării adunării.

(2) În cazul inițierii referendumului local în condițiile art. 220 lit. d), grupul de inițiativă se înregistrează de către Comisia Electorală Centrală în termen de 7 zile de la prezentarea cererii de înregistrare, a procesului-verbal de constituire și a textului întrebării la care trebuie să se pronunțe alegătorii în cadrul referendumului.

(3) În hotărârea de înregistrare se indică termenul de colectare a semnăturilor solicitat de grupul de inițiativă, care nu poate fi mai mic de 30 de zile și nici mai mare de 60 de zile, precum și întrebarea la care trebuie să se pronunțe alegătorii în cadrul referendumului local.

(4) În cazul înregistrării grupului de inițiativă, membrilor acestuia li se eliberează liste de subscripție și legitimații de un model stabilit de Comisia Electorală Centrală.

(5) Informația privind înregistrarea grupului de inițiativă se aduce la cunoștința publică.

Art 221 Codul electoral în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №325 din 08.12.2022

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului