Articolul 97 Codul electoral în Republica Moldova. Competența autorităților publice în examinarea contestațiilor

(1) La depunerea contestației se va ține cont de competența autorităților publice în materie de examinare a contestațiilor, de tipul scrutinului, de pretinsele încălcări și locul unde acestea au fost săvârșite, precum și de cerințele care se înaintează.

(2) Pornind de la prevederile prezentului cod și ale altor acte normative conexe, competența de examinare a contestațiilor revine:

1) consiliilor electorale de circumscripție – în cazul contestațiilor depuse în condițiile prezentului capitol. Consiliile electorale au competența de a examina și:

a) cererile de anulare – în cazul subiecților electorali înregistrați, acreditați sau confirmați de către consiliul electoral respectiv;

b) contestațiile împotriva hotărârilor birourilor electorale de aprobare a procesului-verbal privind rezultatele numărării voturilor și/sau a raportului asupra activității acestora în perioada electorală;

c) contestațiile împotriva hotărârilor consiliilor electorale de circumscripție de nivelul întâi de aprobare a procesului-verbal privind rezultatele votării pe circumscripție și/sau a raportului asupra activității acestora în perioada electorală, precum și împotriva celor cu privire la declararea candidaților aleși, atribuirea și validarea mandatelor aleșilor locali, confirmarea listelor candidaților supleanți în alegerile locale;

2) Comisiei Electorale Centrale – în cazul contestațiilor depuse în condițiile prezentului capitol. Comisia Electorală Centrală examinează și:

a) cererile de anulare – în cazul subiecților electorali înregistrați, acreditați sau confirmați de către comisie;

b) cererile privind renumărarea voturilor – în cazul dezacordului cu rezultatele preliminare ale votării la alegerile locale și referendumurile locale;

c) contestațiile împotriva hotărârilor organelor electorale cu privire la rezultatele votării și/sau privind aprobarea raportului asupra activității acestora în perioada electorală;

d) contestațiile împotriva hotărârilor cu privire la declararea candidaților aleși, atribuirea și validarea mandatelor aleșilor locali, confirmarea listelor candidaților supleanți în alegerile locale;

3) Consiliului Audiovizualului – în cazul contestațiilor depuse în condițiile prezentului capitol, precum și al cererilor prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale.

(3) În cazul în care examinarea nu ține de competența organului respectiv, contestația și materialele anexate la ea urmează a fi transmise spre examinare conform competenței imediat, dar nu mai târziu de 2 zile de la data recepționării, cu excepția situației prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. g) și art. 99.

(4) După dizolvarea birourilor electorale sau, după caz, a consiliilor electorale de circumscripție, acestea sunt substituite de Comisia Electorală Centrală în cadrul procedurilor de examinare a contestațiilor și litigiilor electorale.

Art 97 Codul electoral în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №325 din 08.12.2022

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului