Articolul 239 Codul electoral în Republica Moldova. Adoptarea deciziei prin referendum local, anularea sau modificarea ei

(1) Decizia se consideră adoptată prin referendum local dacă pentru ea au votat majoritatea cetățenilor care au participat la referendum. Decizia privind revocarea primarului se consideră adoptată prin referendum local dacă pentru ea a votat un număr egal sau mai mare de alegători decât au votat în cazul alegerii primarului, dar nu mai puțin de jumătate din numărul alegătorilor care au participat la referendum. Data adoptării deciziei se consideră ziua desfășurării referendumului local.

(2) În cazul în care primarul este revocat prin referendum, Comisia Electorală Centrală va stabili data alegerilor noi conform prevederilor titlului V, care se aplică în mod corespunzător.

(3) Decizia adoptată prin referendum local se anulează sau se modifică, de asemenea, prin referendum local sau prin decizie a consiliului local respectiv, adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor, conform Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală.

Art 239 Codul electoral în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №325 din 08.12.2022

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului