Articolul 77 Codul electoral în Republica Moldova. Organizarea votării

(1) Localurile secțiilor de votare se amenajează astfel încât să asigure conformitatea cu cerințele de accesibilitate, legalitate, transparență, eficiență și solemnitate a procesului de votare. Solemnitatea procesului de votare este asigurată prin intonarea imnului de stat la deschiderea secției de votare și afișarea în secția de votare a simbolurilor de stat. Modul de asigurare a infrastructurii secției de votare se stabilește prin instrucțiune a Comisiei Electorale Centrale.

(2) Votarea se efectuează în localuri special amenajate cu mese la care se eliberează buletinele de vot, cu cabine pentru vot secret și urne de vot. Urnele se instalează în așa fel încât, pentru a se apropia de ele, alegătorul să treacă neapărat prin cabina pentru vot secret. Localul secției de votare trebuie să fie dotat cu un număr suficient de cabine pentru vot secret.

(3) Pentru asigurarea unui parcurs ordonat prin secția de votare și evitarea aglomerației, biroul electoral al secției de votare stabilește un traseu pentru alegători, începând de la intrare, spre mesele la care se înregistrează faptul participării la votare, ulterior spre mesele unde se eliberează buletinele de vot, pe urmă spre cabinele de vot secret și urnele de vot.

(4) Localul secției de votare trebuie să fie amenajat astfel încât membrii biroului electoral al secției de votare și alte persoane autorizate să asiste la operațiunile electorale să aibă posibilitatea de a observa în orice moment toate aspectele procesului de votare, inclusiv identificarea alegătorului, înmânarea buletinelor de vot și introducerea lor în urnele de vot, numărarea voturilor și întocmirea proceselor-verbale.

(5) Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să pună la dispoziția organelor electorale localuri care corespund rigorilor stabilite în regulamentul cu privire la accesibilitatea procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități, aprobat de Comisia Electorală Centrală. Localul secției de votare se asigură de către autoritățile administrației publice locale cu cabine, urne de vot și celelalte materiale necesare, conform instrucțiunii menționate la alin. (1).

(6) Responsabilitatea pentru organizarea votării, pentru secretul exprimării voinței alegătorilor, pentru amenajarea localurilor și pentru menținerea în ele a ordinii corespunzătoare o poartă biroul electoral al secției de votare.

Art 77 Codul electoral în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №325 din 08.12.2022

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului