Articolul 33 Codul electoral în Republica Moldova. Centrul de instruire continuă în domeniul electoral

(1) Centrul de instruire continuă în domeniul electoral este o instituție publică fondată de Comisia Electorală Centrală, care realizează activități de instruire, educație, cercetare și informare în domeniul electoral.

(2) În condițiile regulamentului aprobat de Comisia Electorală Centrală, Centrul de instruire continuă în domeniul electoral instruiește și certifică funcționarii electorali, precum și alte categorii de persoane interesate și/sau antrenate în procesul electoral.

(3) Centrul de instruire continuă în domeniul electoral dezvoltă și implementează programe de educație electorală și civică destinate tuturor categoriilor de cetățeni.

(4) Centrul de instruire continuă în domeniul electoral are personalitate juridică, dispune de sigiliu cu imaginea stemei de stat, patrimoniu propriu, autonomie administrativă, științifică și didactică.

(5) Centrul de instruire continuă în domeniul electoral se finanțează din contul mijloacelor prevăzute distinct în bugetul Comisiei Electorale Centrale. Sunt acceptate și alte surse de finanțare, neinterzise de lege, care vor deveni parte componentă a bugetului Comisiei Electorale Centrale și, implicit, a bugetului public național.

(6) Regulamentul de activitate al Centrului de instruire continuă în domeniul electoral se aprobă de Comisia Electorală Centrală.

(7) Remunerarea salariaților permanenți ai Centrului de instruire continuă în domeniul electoral se efectuează conform prevederilor cadrului normativ aferent. Pentru perioada electorală, la alegerile parlamentare, prezidențiale, locale generale și referendumul republican, acestora li se stabilește lunar o indemnizație în mărimea unui salariu de bază (funcție), iar pentru alegerile locale noi și referendumurile locale, li se stabilește lunar o indemnizație în mărime de 35% din salariul mediu.

(8) În cazuri excepționale, cu acordul salariaților, durata timpului de muncă poate deroga de la limita extinsă stabilită la art. 104 din Codul muncii nr. 154/2003.

Art 33 Codul electoral în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №325 din 08.12.2022

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului