Articolul 23 Codul electoral în Republica Moldova. Încetarea calității de membru al Comisiei Electorale Centrale

(1) Calitatea de membru al Comisiei Electorale Centrale încetează în caz de:

a) expirare a mandatului;

b) demisie;

c) eliberare din funcție;

d) imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor mai mult de 60 de zile consecutive, fapt constatat prin hotărârea comisiei și adus la cunoștința autorității care l-a numit în funcție;

e) deces.

(2) Membrul Comisiei Electorale Centrale este eliberat din funcție de către autoritatea care l-a numit în caz de:

a) adoptare în privința lui a hotărârii judecătorești definitive de condamnare pentru infracțiune săvârșită cu intenție;

b) pierdere a cetățeniei Republicii Moldova;

c) aplicare a unei măsuri de ocrotire judiciară sub forma tutelei;

d) rămânere definitivă a actului de constatare prin care s-a stabilit emiterea/adoptarea de către acesta a unui act administrativ, încheierea directă sau prin intermediul unei persoane terțe a unui act juridic, luarea sau participarea la luarea unei decizii cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese;

e) aflare în incompatibilitate, fapt stabilit prin actul de constatare rămas definitiv;

f) nedepunere a declarației de avere și interese personale sau refuz de a o depune, în condițiile art.27 alin. (8) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;

g) dispunere de către instanța de judecată, prin hotărâre irevocabilă, a confiscării averii nejustificate;

h) nerespectare a cerințelor stabilite la art. 22 alin. (2);

i) constatare a imposibilității exercitării atribuțiilor în condițiile alin. (1) lit. d) din prezentul articol.

(3) În condițiile alin. (2), autoritatea care a numit membrul Comisiei Electorale Centrale inițiază, din oficiu sau la sesizarea entităților responsabile, procedura cu privire la eliberarea lui din funcție, cu emiterea unui act administrativ în acest sens.

(4) Actul administrativ de eliberare din funcție se contestă direct la Curtea de Apel Chișinău, conform procedurii stabilite de Codul administrativ.

Art 23 Codul electoral în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №325 din 08.12.2022

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului