Articolul 26 din Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova. Colectarea probelor de la cadavrele supuse expertizei judiciare

(1) În procesul efectuării expertizei medico-legale, colectarea probelor, a fragmentelor de țesuturi și organe de la cadavre, necesare pentru soluționarea problemelor formulate în actul de dispunere a expertizei, se realizează fără consimțămîntul prealabil al ordonatorului expertizei sau al rudelor persoanei decedate, faptul colectării și scopul acesteia consemnîndu-se în raportul de expertiză judiciară.

(2) De la cadavrele supuse expertizei medico-legale pot fi prelevate, în scopuri didactice sau științifice, țesuturi și organe, cu condiția că aceasta nu afectează plenitudinea cercetărilor și valoarea probatorie a concluziilor medico-legale, faptul prelevării și scopul urmărit consemnîndu-se în raportul de expertiză judiciară.

(3) Prelevarea de ţesuturi şi organe de la cadavre în scopurile prevăzute la alin. (2) se efectuează doar cu acordul scris al rudelor persoanei decedate, iar în cazul persoanelor decedate neidentificate – cu acordul scris al ordonatorului expertizei.

(4) Prelevarea de țesuturi și organe de la cadavrele supuse expertizei medico-legale în scopuri de transplant se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 42-XVI din 6 martie 2008 privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane.

(5) Instituția de expertiză judiciară este responsabilă de păstrarea, utilizarea și distrugerea probelor biologice prelevate de la cadavre în conformitate cu normele sanitar-epidemiologice.

Art 26 Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №68 din 14.04.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului