Articolul 38 din Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova. Corectarea greşelilor comise în textul raportului de expertiză

(1) În cazul în care la întocmirea raportului de expertiză au fost admise greşeli tehnice, care ar putea schimba concluzia expertului sau care ar putea crea erori de conţinut, expertul care l-a întocmit, din proprie inițiativă sau la cererea ordonatorului expertizei, va proceda la corectarea acestor greşeli.

(2) Rectificarea greşelii comise se face prin întocmirea, în două exemplare, a unui act de corectare a greşelilor comise în conţinutul raportului de expertiză (denumit în continuare act de corectare a greşelilor), în care expertul menţionează compartimentul, pagina şi alineatul unde a fost comisă greşeala, precum şi formularea concluziei corecte. Actul de corectare a greşelilor cuprinde şi o declaraţie de răspundere penală pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false la formularea rectificării, pe care expertul o semnează, indicînd persoana la iniţiativa căreia a fost corectată greşeala.

(3) Un exemplar al actului de corectare a greşelilor se transmite ordonatorului expertizei, iar cel de-al doilea se anexează la exemplarul al doilea al raportului de expertiză.

(4) Actul de corectare a greşelilor se certifică în mod similar cu raportul de expertiză, conform prevederilor art. 37 alin. (5).

Art 38 Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №68 din 14.04.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului