Articolul 63 din Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova. Suspendarea activităţii expertului judiciar

(1) Activitatea expertului judiciar se suspendă în următoarele cazuri:

a) existenţa unei situaţii de incompatibilitate, pe durata acesteia;

b) aflarea în concediu de maternitate, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani sau în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 6 ani, pe perioada concediului;

c) participarea la o campanie electorală în calitate de candidat pentru o autoritate publică sau pentru o autoritate a administraţiei publice locale, pe perioada campaniei sau alegerea într-o funcţie electivă pentru o autoritate publică sau pentru o autoritate a administraţiei publice locale;

d) incapacitatea temporară de muncă cu o durată mai mare de 4 luni consecutive, dar care nu poate depăşi un an;

e) aplicarea unei sancţiuni disciplinare conform prevederilor prezentei legi, pe perioada stabilită în hotărîrea disciplinară;

f) aplicarea unei măsuri preventive sub formă de arest preventiv sau de arest la domiciliu, pe perioada măsurii, conform hotărîrii instanţei de judecată;

g) demersul procurorului în cadrul unui proces penal, depus în condiţiile stabilite de Codul de procedură penală al Republicii Moldova;

h) demisia dintr-o instituţie publică de expertiză judiciară, pe perioada de pînă la înregistrarea ca expert judiciar în cadrul unui birou de expertiză judiciară, care nu va depăși termenul prevăzut la art. 65 alin. (5).

(2) Suspendarea activităţii expertului judiciar care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instituţii publice de expertiză judiciară se dispune de asemenea în temeiurile şi în condiţiile prevăzute de Codul muncii al Republicii Moldova.

(3) Suspendarea activităţii expertului judiciar se dispune printr-un ordin al conducătorului instituţiei publice de expertiză judiciară sau, după caz, al ministrului justiţiei, cu efectuarea înscrierii corespunzătoare în Registrul de stat al experţilor judiciari.

(4) În cazul suspendării activităţii expertului judiciar prin ordinul conducătorului instituţiei publice de expertiză judiciară, acesta, în termen de 3 zile lucrătoare, informează Ministerul Justiţiei pentru efectuarea înscrierii în Registrul de stat al experţilor judiciari.

Art 63 Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №68 din 14.04.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului