Articolul 44 din Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova. Eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de expert judiciar

(1) Actul care confirmă statutul de expert judiciar este licenţa.

(2) Licenţa pentru exercitarea profesiei de expert judiciar se eliberează în temeiul hotărîrii Comisiei de calificare şi evaluare privind rezultatele examenului de calificare, prin ordinul ministrului justiţiei.

(3) Licenţa se eliberează la cererea scrisă a solicitantului, adresată Ministerului Justiţiei, în termen de 10 zile de la data depunerii cererii şi este valabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

(4) Datele cu privire la licenţele eliberate se includ în Registrul de stat al experţilor judiciari în termen de 10 zile de la eliberarea acestora.

(5) Refuzul de eliberare a licenţei pentru exercitarea profesiei de expert judiciar poate fi contestat în instanţa de contencios administrativ.

Art 44 Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №68 din 14.04.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului