Articolul 53 din Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova. Refuzul de efectuare a expertizei judiciare

(1) Expertul judiciar poate să refuze efectuarea expertizei judiciare în următoarele cazuri:

a) a fost încălcată procedura de dispunere a expertizei judiciare;

b) întrebările prezentate spre soluţionare depăşesc competenţa sa ori se constată că realizările ştiinţei şi tehnicii nu permit soluţionarea lor;

c) materialele prezentate pentru efectuarea expertizei sînt insuficiente;

d) expertul judiciar nu dispune de condiţii, metode şi proceduri aprobate, nici de mijloacele tehnice necesare pentru efectuarea cercetărilor;

e) există un pericol pentru viaţa sau sănătatea expertului judiciar, care depăşeşte limitele riscului profesional;

f) nu este asigurat accesul liber la obiectul expertizei sau nu există condiţiile necesare pentru efectuarea expertizei;

g) nu a fost achitată taxa pentru serviciile de efectuare a expertizei;

h) nu există niciunul dintre temeiurile prevăzute la art. 29 alin. (3) pentru a dispune o expertiză judiciară repetată, nici temeiurile prevăzute la art. 31 alin. (1) pentru a dispune o expertiză suplimentară.

(2) În cazul existenţei unuia dintre motivele prevăzute la alin. (1), expertul judiciar informează în scris ordonatorul expertizei despre refuzul efectuării expertizei judiciare, despre motivele care au stat la baza acestui refuz şi despre necesitatea ridicării de către acesta a materialelor prezentate pentru efectuarea expertizei.

Art 53 Legea Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №68 din 14.04.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului