Articolul 16 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Cererea de brevet depusă de o persoană neîndreptăţită

(1) Dacă, pînă la acordarea de către AGEPI a brevetului, printr-o hotărîre judecătorească rămasă definitivă se stabileşte că persoana îndreptăţită să obţină un brevet conform art.14 alin.(1) este alta decît solicitantul, această persoană, în termen de 3 luni de la data la care hotărîrea menţionată a rămas definitivă, poate:

a) să continue, în locul solicitantului, procedura referitoare la cererea de brevet ca pentru o cerere proprie;

b) să depună o nouă cerere de brevet pentru aceeaşi invenţie; în acest caz, cererea iniţială va fi considerată de AGEPI ca fiind retrasă;

c) să ceară respingerea cererii de brevet.

(2) Cererii noi depuse conform alin.(1) din prezentul articol i se vor aplica mutatis mutandis prevederile art.35 alin.(3) şi (4).

Art 16 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului