Articolul 65 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Acţiunea în nulitate a brevetului

(1) Acţiunea în nulitate a brevetului poate fi iniţiată oricînd pe durata valabilităţii brevetului şi poate fi fondată doar pe motivele specificate la art.64.

(2) Orice persoană poate iniţia în instanţa judecătorească o acţiune în nulitate a brevetului. Pentru cazurile prevăzute la art.64 alin.(1) lit.e), acţiunea poate fi iniţiată numai de către persoana îndreptăţită să fie înscrisă în Registrul naţional de brevete de invenţie în calitate de titular al brevetului sau poate fi iniţiată în comun de către persoanele îndreptăţite să fie înscrise în calitate de cotitulari ai acestui brevet în conformitate cu art.62.

(3) Acţiunea în nulitate a brevetului poate fi iniţiată chiar dacă drepturile acordate de brevet s-au stins ori dacă titularul a renunţat la brevet.

(4) Acţiunea în nulitate a brevetului eurasiatic pe teritoriul Republicii Moldova se iniţiază în conformitate cu prevederile Convenţiei eurasiatice, Instrucţiunii de aplicare a Convenţiei eurasiatice, precum şi ale legislaţiei naţionale.

(5) Hotărîrea de nulitate a brevetului, în totalitate sau în parte, este comunicată la AGEPI de către persoana interesată. Menţiunea privind nulitatea se înscrie în Registrul naţional de brevete de invenţie şi se publică în BOPI.

Art 65 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului