Articolul 15 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Invenţiile salariaţilor

(1) Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei clauze contractuale mai avantajoase pentru el, dreptul la brevet se va reglementa conform prevederilor alin. (2)–(4).

(2) Invenţiile create de salariat fie în virtutea îndeplinirii unui contract de muncă ce prevede o misiune inventivă care corespunde funcţiilor sale, fie în cadrul efectuării unor studii sau cercetări care i-au fost încredinţate în mod explicit aparţin unităţii. În toate aceste situaţii, inventatorul beneficiază de o remuneraţie suplimentară stabilită prin contract. În cazul unui contract de cercetare încheiat între două sau mai multe unităţi, invenţiile aparţin unităţii care a comandat cercetarea, în lipsa unei clauze contrare.

(3) Invenţiile create în alte condiţii decît cele prevăzute la alin.(2) aparţin salariatului.

(4) Prin derogare de la alin.(3), în cazul în care invenţia este creată de salariat fie în exercitarea funcţiilor sale, fie în domeniul activităţilor unităţii, fie prin cunoaşterea şi utilizarea tehnicii, a mijloacelor specifice ale unităţii sau datelor existente în unitate, fie cu asistenţa materială a unităţii, unitatea are dreptul să-şi atribuie invenţia sau să beneficieze, în totalitate sau în parte, de drepturile acordate de brevetul ce protejează invenţia salariatului său. În acest caz, remuneraţia inventatorului se va stabili prin contract.

(5) În cazurile prevăzute la alin.(2) şi (4), inventatorul şi unitatea se vor informa reciproc în scris în mod obligatoriu asupra creării şi asupra stadiului realizării invenţiei şi se vor abţine de la orice divulgare ce poate pre­judicia exercitarea drepturilor de către fiecare parte. Partea care a ignorat aceste obligaţii trebuie să re­pare prejudiciile cauzate celeilalte părţi, inclusiv beneficiul ratat, conform legii.

(6) Dacă, în cazurile prevăzute la alin.(2), unitatea, în termen de 60 de zile de la data la care a fost informată în scris de către salariat despre invenţia cre­ată, nu va depune o cerere de brevet, nu va cesiona dreptul la depunerea cererii ori­cărei alte persoane sau nu-i va da inventatorului o dis­poziţie în scris privind păstrarea în secret a invenţiei, dreptul la brevet va aparţine salariatului.

(7) În cazurile prevăzute la alin.(4), cînd brevetul aparţine salariatului, unitatea are dreptul preferenţial la licenţă neexclusivă pentru exploatarea in­venţiei.

(8) În cazul în care unitatea a obţinut un brevet pentru invenţia creată conform alin.(2) sau (4), salariatul are dreptul preferenţial la o licenţă neexclusivă gratuită pen­tru exploatarea invenţiei.

(9) În cazul în care părţile nu au ajuns la un consens asupra cuantumului remuneraţiei cuvenite salariatului, el va fi stabilit de in­stanţa judecătorească, în funcţie de aportul fiecărei părţi la in­venţia creată şi de valoarea comercială a acesteia.

(10) Procedura de creare şi de utilizare a invenţiilor salariaţilor este stabilită în Regulamentul privind obiectele de proprietate intelectuală create în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, aprobat de Guvern.

Art 15 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului