Articolul 26 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Transmiterea şi constituirea drepturilor

(1) Cererea de brevet şi brevetul pot fi transmise sau pot constitui obiectul unor drepturi reale.

(2) Dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg dintr-o cerere de brevet sau dintr-un brevet pot fi transmise în totalitate sau în parte.

(3) Transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licenţă, exclusivă sau neexclusivă, ori prin succesiune legală sau testamentară.

(4) Cererea de brevet sau brevetul deţinut de o întreprindere pot fi transmise independent de vînzarea întreprinderii.

(5) Vînzarea întreprinderii în totalitate implică transmiterea cererii de brevet şi/sau a brevetului, cu excepţia cazurilor cînd, conform legii, există o clauză contrară sau cînd aceasta reiese evident din circumstanţe. Dispoziţia în cauză se aplică obligaţiei contractuale de vînzare a întreprinderii.

(6) Prin contractul de licenţă solicitantul sau titularul de brevet (licenţiar) transmite dreptul de exploatare a cererii de brevet sau a brevetului oricărei alte persoane (licenţiat), rezervîndu-şi dreptul de proprietate asupra lui. În cazul în care există mai mulţi licenţiaţi pentru o cerere de brevet sau pentru un brevet, licenţele acordate pot fi numai neexclusive sau exclusive limitate. Contractul de licenţă poate conţine clauze referitor la plata redevenţelor de către licenţiat.

(7) Nu se admite, conform legii, includerea în contractul de licenţă a practicilor sau a condiţiilor care pot constitui o folosinţă abuzivă a drepturilor de proprietate intelectuală, avînd un efect prejudiciabil asupra concurenţei pe piaţa respectivă, cum ar fi clauza transmiterii obligatorii de către licenţiat a informaţiei tehnice licenţiarului, condiţii care să împiedice contestarea validităţii sau includerea unui pachet obligatoriu de condiţii ale licenţierii.

(8) Transmiterea prin cesiune sau prin licenţă se va executa în scris şi va fi semnată de către părţile la contract, cu excepţia cazului cînd transmiterea rezultă dintr-o hotărîre judecătorească; în caz contrar, transmiterea nu este înscrisă la AGEPI.

(9) Sub rezerva cazurilor specificate la art.16 sau la art.63 alin.(1), transmiterea drepturilor nu va afecta drepturile obţinute de terţi pînă la data transmiterii.

(10) Orice transmitere sau modificare efectuată de solicitant sau de titular referitor la o cerere de brevet sau la un brevet la demersul uneia dintre părţi se înscrie în Registrul naţional de cereri de brevet sau în Registrul naţional de brevete, publicînd în BOPI informaţia respectivă.

(11) Orice transmitere a drepturilor referitor la o cerere de brevet sau la un brevet va produce efecte pentru terţi numai din data publicării în BOPI a menţiunii transmiterii înscrise la AGEPI.

Art 26 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului