Articolul 97 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Intrarea în vigoare şi aplicabilitatea prezentei legi

(1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării, cu excepţia art.75, 76, 77 şi 78, care vor fi puse în aplicare odată cu intrarea în vigoare a modificărilor corespunzătoare operate în Codul de procedură civilă.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) Legea nr.461-XIII din 18 mai 1995 privind brevetele de invenţie;

b) art.12 şi art.13 din Legea zootehniei nr.412-XIV din 27 mai 1999.

(3) Prezenta lege nu aduce atingere brevetelor şi certificatelor de înregistrare a modelului de utilitate obţinute şi valide pe teritoriul Republicii Moldova anterior intrării în vigoare a acesteia, precum şi procedurii de reînnoire a înregistrării modelului de utilitate. Pentru certificatul de model de utilitate se aplică mutatis mutandis dispoziţiile referitoare la menţinerea în vigoare, renunţarea, limitarea, anularea brevetului, decăderea anticipată din drepturi a titularului de brevet şi restabilirea drepturilor.

(4) Prezenta lege nu se va aplica cererilor de brevet şi cererilor de înregistrare a modelului de utilitate pentru care nu a fost finalizată procedura desfăşurată conform Legii nr.461-XIII din 18 mai 1995 privind brevetele de invenţie şi a Regulamentului provizoriu cu privire la protecţia proprietăţii industriale în Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.456 din 26 iulie 1993.

(5) Prevederile alin.(2) se vor aplica brevetelor şi certificatelor de înregistrare a modelului de utilitate în privinţa cărora, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se desfăşoară procedura de opoziţie sau încă nu a expirat perioada de opoziţie.

Art 97 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului