Articolul 80 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Măsurile de asigurare a acţiunii privind încălcarea drepturilor

(1) Dacă s-a constatat faptul sau iminenţa încălcării drepturilor decurgînd dintr-o cerere de brevet sau dintr-un brevet, instanţa judecătorească poate, la cererea titularului de brevet, să adopte unele măsuri de asigurare a acţiunii privind încălcarea drepturilor împotriva pîrîtului şi/sau intermediarilor, cum ar fi:

a) să pronunţe, cu titlu provizoriu, o încheiere de interzicere a oricăror acţiuni ce constituie încălcare a drepturilor sau să permită continuarea acţiunilor, cu condiţia depunerii unei cauţiuni suficiente să asigure despăgubirea titularului de brevet;

b) să pună sechestru pe produsele suspectate de a încălca un drept decurgînd dintr-o cerere de brevet sau dintr-un brevet pentru a preveni introducerea lor în circuitul comercial;

c) să pună, cu titlu provizoriu, sechestru pe orice proprietate a pîrîtului, inclusiv să dispună blocarea conturilor bancare, prezentarea documentelor bancare, financiare sau comerciale, dacă încălcarea a fost comisă la scară comercială şi există riscul de nerecuperare a prejudiciilor.

(2) Măsurile de asigurare a acţiunii privind încălcarea drepturilor pot fi stabilite, conform art.75, fără a-l audia pe pîrît dacă orice întîrziere poate cauza un prejudiciu ireparabil titularului de brevet sau dacă există riscul de distrugere a probelor. Decizia instanţei va fi adusă imediat la cunoştinţă părţii afectate.

Art 80 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului