Articolul 7 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Excepţii de la brevetabilitate

(1) Nu se acordă brevete, conform prezentei legi, pentru:

a) invenţiile a căror publicare sau exploatare este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, inclusiv cele dăunătoare sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor, plantelor, şi care sînt de natură să aducă atingeri grave mediului, cu condiţia ca această excepţie să nu fie generată numai de interzicerea, printr-o dispoziţie legală, a exploatării invenţiei;

b) soiurile de plante şi rasele de animale;

c) procedeele esenţial biologice de obţinere a plantelor sau a animalelor; această dispoziţie nu se aplică procedeelor microbiologice şi produselor obţinute prin aceste procedee;

d) invenţiile avînd ca obiect corpul uman în diferite stadii ale formării şi dezvoltării acestuia, precum şi simpla descoperire a unuia dintre elementele lui, inclusiv secvenţa ori secvenţa parţială a unei gene.

(2) Nu se acordă brevete, conform alin. (1) lit. a), în special pentru:

a) procedeele de clonare a fiinţelor umane;

b) procedeele de modificare a identităţii genetice a liniei germinale a fiinţelor umane;

c) utilizarea embrionilor umani în scopuri industriale sau comerciale;

d) procedeele de modificare a identităţii genetice a animalelor de natură să le producă suferinţe fără a aduce un beneficiu medical substanţial oamenilor sau animalelor, precum şi pentru animalele rezultate din astfel de procedee.

Art 7 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului