Articolul 33 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de brevet

(1) Cererea de brevet va conţine:

a) solicitarea de eliberare a brevetului;

b) descrierea invenţiei;

c) una sau mai multe revendicări;

d) desene la care se fac referiri în descriere sau în revendicări;

e) un rezumat.

(2) Cererea de brevet este supusă plăţii unei taxe de depunere.

(3) Cererea de brevet trebuie să satisfacă condiţiile prevăzute de Regulament.

(4) În cazul în care invenţia se referă la un material biologic reproductibil, cererea de brevet poate conţine, după caz, actul prin care se confirmă depozitul acestui material biologic la o autoritate de depozit, conform art.36 alin.(2), care se prezintă odată cu depunerea cererii de brevet sau în termen de 3 luni de la data de depozit a acesteia.

(5) În cazul reprezentării solicitantului conform art. 86 alin. (2) şi (3), la cererea de brevet se anexează procura de reprezentare, care se prezintă odată cu depunerea cererii de brevet sau în termen de 3 luni de la data de depozit a acesteia.

(6) Cererea de brevet va conţine menţionarea inventatorului şi date care să permită stabilirea identităţii acestuia.

(7) În cazul în care solicitant nu este inventatorul însuşi sau el nu este unicul inventator, cererea va conţine o declaraţie a solicitantului prin care acesta desemnează inventatorii şi indică originea dreptului la brevet.

(8) Cererea care întruneşte condiţiile prevăzute la alin.(1)–(3) din prezentul articol şi, după caz, la art.32 alin.(3) constituie depozitul naţional reglementar.

(9) Documentele prevăzute la alin.(1) lit. a) şi c) şi dovada de achitare a taxei prevăzute la alin.(2) se prezintă odată cu depunerea cererii de brevet sau în termen de 2 luni de la data de depozit a acesteia.

(10) În cazul în care, în scopul stabilirii datei de depozit, descrierea invenţiei a fost înlocuită cu o referire la o cerere anterioară conform art.34 alin.(1) lit.c), solicitantul va prezenta la AGEPI, în termen de 4 luni de la data de depozit a cererii de brevet conţinînd referirea, o copie certificată a cererii înregistrate anterior şi, după caz, traducerea acesteia. Dacă cererea anterioară a fost depusă de o persoană alta decît solicitantul, se va anexa documentul care confirmă dreptul solicitantului de a depune cererea.

Art 33 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului