Articolul 22 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Limitarea efectelor brevetului

 (1) Drepturile acordate de brevet nu se extind asupra:

a) acţiunilor efectuate într-un cadru privat în scopuri necomerciale;

b) acţiunilor efectuate în scopuri experimentale în privinţa obiectului invenţiei brevetate;

b1) acțiunilor efectuate în scopul obținerii autorizației de punere pe piață a unui produs care constituie obiectul invenției;

c) preparării extemporaneu o singură dată în farmacie a unui medicament, conform reţetei medicale, precum şi asupra acţiunilor cu privire la medicamentul astfel preparat;

d) folosirii obiectului invenţiei brevetate la bordul navelor străine aparţinînd ţărilor membre ale tratatelor internaţionale privind invenţiile la care Republica Moldova este parte care intră, temporar sau accidental, în apele Republicii Moldova, cu condiţia ca invenţia să fie folosită exclusiv pentru necesităţile navei;

e) folosirii obiectului invenţiei brevetate în construcţia sau în operarea vehiculelor terestre sau aeriene ori a altor mijloace de transport aparţinînd ţărilor membre ale tratatelor internaţionale privind invenţiile la care Republica Moldova este parte, ori în construcţia pieselor accesorii pentru aceste vehicule, cînd aceste mijloace de transport pătrund, temporar sau accidental, pe teritoriul Republicii Moldova;

 (2) Folosirea specificată la alin.(1) se admite cu condiţia de a nu aduce atingere într-un mod nejustificat exploatării normale a invenţiei protejate prin brevet şi de a nu leza nejustificat interesele legitime ale titularului brevetului, ţinînd cont de interesele legitime ale terţilor. În caz contrar, titularul brevetului are dreptul la o despăgubire materială proporţională cu prejudiciul suportat prin folosirea neautorizată a invenţiei.

Art 22 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului