Articolul 6 din Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova. Invenţii brevetabile

(1) Brevetul se acordă pentru orice invenţie avînd ca obiect un produs sau un procedeu din orice domeniu tehnologic, cu condiţia ca invenţia să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială.

(2) Nu sînt considerate invenţii, în sensul alin. (1):

a) descoperirile, teoriile ştiinţifice, ideile şi metodele matematice;

b) creaţiile estetice;

c) planurile, principiile şi metodele în exercitarea activităţilor intelectuale, în materie de jocuri sau în domeniul activităţilor economice, precum şi programele de calculator;

d) prezentările de informaţii.

(3) Prevederile alin. (2) nu exclud brevetabilitatea obiectelor sau activităţilor specificate decît în măsura în care cererea de brevet sau brevetul se referă la astfel de obiecte sau activităţi în sine.

(4) Invenţiile din domeniul biotehnologiei sînt brevetabile în cazul cînd se referă la:

a) un material biologic izolat din mediul său natural ori produs printr-un procedeu tehnic, chiar dacă anterior se producea în natură;

b) plante sau animale, dacă realizarea tehnică a invenţiei nu se limitează la un anumit soi de plante sau la o anumită rasă de animale;

c) un procedeu microbiologic ori la un alt procedeu tehnic sau la un produs, altul decît un soi de plante ori o rasă de animale, obţinut prin aceste procedee;

d) un element izolat din corpul uman sau altfel produs printr-un procedeu tehnic, inclusiv secvenţa ori secvenţa parţială a unei gene, chiar dacă structura acestui element este identică cu cea a unui element natural.

Art 6 Legea Privind protecţia invenţiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 07.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului