Articolul 119 din Legea Privind redresarea şi rezoluţia băncilor în Republica Moldova

(1) Dacă banca supusă rezoluţiei este membru la sistemele de plăţi, compensare şi decontare, la bursele de valori, la schemele de compensare pentru investitori şi la schemele de garantare a depozitelor, banca-punte poate continua să exercite drepturile băncii supuse rezoluţiei decurgînd din calitatea de membru şi drepturile de acces ale acesteia la sistemele, bursele ori schemele respective.

(2) Prevederile alin. (1) nu înlătură cerinţa ca banca-punte să îndeplinească criteriile privind calitatea de membru şi criteriile de participare, în funcţie de care se poate lua parte la astfel de sisteme, burse şi scheme.

(3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), următoarele dispoziţii sînt aplicabile:

a) sistemele, bursele şi schemele prevăzute la alin. (1) nu pot refuza accesul pe motiv că banca-punte nu dispune de un rating din partea unei agenţii de rating de credit sau că ratingul respectiv nu este proporţional cu nivelurile de rating impuse pentru a beneficia de acces la sistemele prevăzute la alin. (1);

b) în cazul în care banca-punte nu îndeplineşte criteriile legate de calitatea de membru sau criteriile de participare la un sistem relevant de plăţi, compensare sau decontare, la o bursă de valori, la o schemă de compensare pentru investitori sau la o schemă de garantare a depozitelor, drepturile prevăzute la alin. (1) se exercită de către banca-punte numai pentru o perioadă de timp de maximum 24 de luni de la data transferului, care poate fi stabilită de Banca Naţională a Moldovei, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi care poate fi prelungită cu perioade de maximum 12 luni, la solicitarea băncii-punte adresată aceleiaşi autorităţi.

Art 119 Legea Privind redresarea şi rezoluţia băncilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №232 din 03.10.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului