Articolul 291 din Legea Privind redresarea şi rezoluţia băncilor în Republica Moldova

(1) Prevederile art.288-292 nu împiedică:

a) angajaţii şi experţii entităţilor prevăzute la art. 288 lit. a)-g) să facă schimb de informaţii între ei în cadrul fiecărei entităţi în parte;

b) Banca Naţională a Moldovei, în calitate de autoritate de rezoluţie şi autoritate competentă, inclusiv angajaţii şi experţii acesteia, să facă schimb de informaţii între ei, precum şi cu autorităţi din alte ţări care îndeplinesc funcţii echivalente cu cele ale Băncii Naţionale a Moldovei, în calitate de autoritate de rezoluţie, sau, cu condiţia respectării stricte a cerinţelor de confidenţialitate, cu un potenţial cumpărător, în scopul planificării sau al aplicării unei acţiuni de rezoluţie.

(2) Fără a aduce atingere oricăror altor prevederi ale prezentei legi, este permis schimbul de informaţii:

a) cu orice altă persoană, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea strictă a confidenţialităţii, atunci cînd este necesar, în vederea planificării sau aplicării unei acţiuni de rezoluţie;

b) cu comisiile de anchetă ale Parlamentului şi Curtea de Conturi;

c) cu autorităţile responsabile implicate în procedura de lichidare silită a băncii, autorităţile de supraveghere a altor entităţi din sectorul financiar, autorităţile responsabile cu supravegherea pieţelor financiare şi a întreprinderilor de asigurare, precum şi cu personalul cu sarcini de verificare la faţa locului care acţionează în numele acestora, cu autorităţile care au responsabilitatea de a menţine stabilitatea sistemului financiar în alte state prin utilizarea regulilor macroprudenţiale, autorităţile responsabile cu protejarea stabilităţii sistemului financiar, precum şi persoanele responsabile cu realizarea auditului statutar.

(3) Dispoziţiile prezentei secțiuni nu aduc atingere prevederilor legislaţiei în materie penală privind divulgarea informaţiilor în cadrul procedurii judiciare în dosare penale sau civile.

Art 291 Legea Privind redresarea şi rezoluţia băncilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №232 din 03.10.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului