Articolul 11 din Legea Cu privire la sistemul administraţiei penitenciare în Republica Moldova. Instituţiile penitenciare

(1) Instituţiile penitenciare sînt organele care asigură executarea pedepselor de către persoanele condamnate la închisoare sau la detenţiune pe viaţă, precum și detenţia provizorie a persoanelor faţă de care a fost aplicată măsura arestului preventiv sau sancţiunea arestului contravenţional.

(2) Instituţiile penitenciare sînt:

a) penitenciarele de tip deschis;

b) penitenciarele de tip semiînchis;

c) penitenciarele de tip închis;

d) centrele de detenţie pentru minori şi tineri;

e) penitenciarele pentru femei;

f) casele de arest;

g) spitalele penitenciare.

(3) Categoriile persoanelor deţinute în instituţiile penitenciare prevăzute la alin. (2) lit. a)–f) sînt reglementate de Codul penal şi de Codul de executare.

(4) Spitalele penitenciare asigură detenţia temporară a tuturor categoriilor de deţinuţi care necesită asistenţă medicală în condiții de staţionar, cu respectarea cerinţelor de deţinere separată în funcţie de maladia, sexul şi vîrsta persoanei, precum și de statutul procesual al acesteia.

(5) Într-o instituţie penitenciară pot fi create, cu respectarea particularităţilor prevăzute de Codul de executare, mai multe sectoare distincte de detenţie, prevăzute pentru instituţiile penitenciare specificate la alin. (2).

(6) Crearea şi lichidarea instituţiilor penitenciare se aprobă prin hotărîre de Guvern, la propunerea Ministerului Justiţiei. Suspendarea activităţii instituţiilor penitenciare, crearea şi lichidarea sectoarelor distincte de detenţie, prevăzute la alin. (5), se aprobă de către ministrul justiţiei.

(7) Pe perioada suspendării activității, pentru evidenţa, gestionarea şi paza bunurilor instituțiilor penitenciare a căror activitate a fost suspendată, prin ordinul ministrului justiţiei, sînt menţinute statele de personal ale acestora, precum și persoanele în funcție, menţinînd atribuțiile acestora, inclusiv dreptul de a semna documente financiare. Persoanele respective sînt salarizate conform funcţiilor deţinute, în condiţiile legislaţiei.

(8) În cazul în care numărul persoanelor deţinute în instituţiile penitenciare se micşorează ca urmare a amnistiei, a modificării legislaţiei, a modificării condiţiilor de executare a pedepselor, precum şi în alte cazuri stabilite prin lege, efectivul-limită al instituţiilor respective nu se micşorează în decurs de doi ani. Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor poate dispune detașarea funcţionarilor publici cu statut special din instituțiile respective, în condiţiile legii, în alte subdiviziuni ale sistemului administraţiei penitenciare.

(9) Regulamentele de organizare şi funcţionare a instituţiilor penitenciare, precum şi statele de personal se aprobă de către directorul Administraţiei Naționale a Penitenciarelor.

Art 11 Legea Cu privire la sistemul administraţiei penitenciare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №300 din 21.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului