Articolul 29 din Legea Cu privire la sistemul administraţiei penitenciare în Republica Moldova. Competențe privind managementul resurselor umane în sistemul administrației penitenciare

(1) Numirea în funcție şi eliberarea din funcţie a directorului şi a directorului adjunct ai Administraţiei Naționale a Penitenciarelor se efectuează în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) şi, respectiv, ale art. 9 alin. (3). Modificarea raporturilor de serviciu ale directorului şi ale directorului adjunct se efectuează prin ordinul ministrului justiţiei.

(2) Numirea în funcție şi eliberarea din funcţie, precum şi modificarea raporturilor de serviciu pentru funcţiile de şef al subdiviziunii interne a Administraţiei Naționale a Penitenciarelor şi de director al instituţiei subordonate Administraţiei Naționale a Penitenciarelor se efectuează prin ordinul ministrului justiţiei.

(3) Numirea în funcție şi eliberarea din funcţie pentru alte funcţii de conducere decît cele menționate la alin. (1) și (2), precum şi pentru funcţiile de execuţie din cadrul Administraţiei Naționale a Penitenciarelor şi al instituţiilor subordonate, se efectuează, după caz, prin ordinul directorului Administraţiei Naționale a Penitenciarelor sau al conducătorului instituţiei respective, potrivit competenţei stabilite prin ordinul ministrului justiţiei, în condiţiile legii.

(4) Ordinul de numire în funcție, la care se anexează fişa postului, se aduce la cunoştinţa funcţionarului public cu statut special contra semnătură. Copia de pe fişa postului se înmînează funcţionarului public cu statut special.

Art 29 Legea Cu privire la sistemul administraţiei penitenciare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №300 din 21.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului