Articolul 63 din Legea Privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale în Republica Moldova. Invitațiile către candidați

(1) În cadrul procedurilor de licitație restrânsă, negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialog competitiv, parteneriat pentru inovare, entitatea contractantă invită, simultan și în scris, candidații selectați să își depună ofertele, să ia parte la dialog sau să negocieze.

(1-1) În cazul în care se utilizează un anunț de intenție valabil în mod continuu ca invitație la procedura concurențială de ofertare, în conformitate cu art. 85 alin. (2) lit. a), entitățile contractante invită simultan, în scris, operatorii economici care au confirmat menținerea în continuare a acestui interes.

(2) Invitațiile menționate la alin. (1) includ o trimitere la adresa electronică la care a fost pusă la dispoziție direct, prin mijloace electronice, documentația de atribuire. În cazul în care publicarea în mod electronic a documentației de atribuire nu este posibilă din motive tehnice, entitatea contractantă are obligația de a transmite tuturor candidaților selectați invitația însoțită de un exemplar al documentației de atribuire.

(3) Invitațiile trebuie să conțină cel puțin:

a) data-limită pentru primirea ofertelor, adresa la care trebuie transmise acestea, precum și limba sau limbile în care trebuie redactate. În cazul contractelor atribuite prin intermediul unui dialog competitiv sau al unui parteneriat pentru inovare, aceste informații nu figurează în invitația la dialog/negociere, dar se menționează în invitația de depunere a ofertelor;

b) în cazul dialogului competitiv – data și adresa stabilite pentru începerea etapei de consultare, precum și limbile folosite;

c) precizări referitoare la eventualele documente care trebuie anexate;

d) ponderea relativă a criteriilor de atribuire a contractului sau, după caz, ordinea importanței acestor criterii, în cazul în care aceste informații nu figurează în anunțul de participare, în anunțul privind existența unui sistem de calificare sau în cadrul specificațiilor.

Art 63 Legea Privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №74 din 25.05.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului