Articolul 82 din Legea Privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale în Republica Moldova. Modificarea contractului pe parcursul perioadei de valabilitate

(1) Operatorul economic execută necondiționat clauzele contractului de achiziții sectoriale încheiat, respectând cerințele de calitate și prețul stabilit. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale atrage după sine răspunderea operatorului economic conform legislației și clauzelor contractului de achiziții sectoriale.

(2) Contractele de achiziții/acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de achiziție, în următoarele situații:

1) atunci când devine necesară achiziționarea de la contractantul inițial a unor bunuri, lucrări sau servicii suplimentare care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care au devenit strict necesare pentru îndeplinirea acestuia și sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) schimbarea contractantului este imposibilă;

b) orice majorare a prețului contractului reprezentând valoarea bunurilor/ lucrărilor/serviciilor suplimentare nu depășește 15% din valoarea contractului inițial;

2) atunci când modificarea a devenit necesară în urma unor circumstanțe pe care o entitate contractantă care acționează cu diligență nu ar fi putut să le prevadă și sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) modificarea nu afectează natura generală a contractului;

b) creșterea prețului nu depășește 15% din valoarea contractului de achiziții/acordului-cadru inițial;

3) atunci când contractantul cu care entitatea contractantă a încheiat inițial contractul de achiziții/acordul-cadru este înlocuit de un nou contractant în una dintre următoarele situații:

a) drepturile și obligațiile contractantului inițial rezultate din contractul de achiziții/acordul-cadru sunt preluate, ca urmare a unei succesiuni universale sau cu titlu universal în cadrul unui proces de reorganizare, inclusiv prin fuziune sau divizare, de către un alt operator economic care îndeplinește criteriile de calificare și selecție stabilite inițial, cu condiția ca această modificare să nu presupună alte modificări substanțiale ale contractului de achiziții/acordului-cadru și să nu se realizeze cu scopul de a eluda aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta lege;

b) la încetarea anticipată a contractului de achiziții/acordului-cadru, contractantul principal cesionează entității contractante contractele încheiate cu subcontractanții săi, ca urmare a unei clauze de revizuire clare, precise și fără echivoc sau a unei opțiuni stabilite de entitatea contractantă în documentația de atribuire;

4) atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanțiale și nu depășesc 10% din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de servicii sau de produse și 15% din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de lucrări.

5) atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, au fost prevăzute în documentația de atribuire sub forma unor clauze sau opțiuni de revizuire clare, precise și fără echivoc, printre care se pot număra clauzele de revizuire a prețurilor. Astfel de clauze precizează limitele și natura posibilelor modificări sau opțiuni, precum și condițiile în care se poate recurge la acestea, și nu prevăd modificări sau opțiuni care ar schimba caracterul general al contractului sau al acordului-cadru.

(3) În sensul dispozițiilor alin. (2) pct. 1), schimbarea contractantului este imposibilă atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) schimbarea contractantului nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, serviciile sau instalațiile existente achiziționate în cadrul procedurii de achiziție inițiale;

b) schimbarea contractantului ar cauza entității contractante dificultăți semnificative sau creșterea semnificativă a costurilor.

(4) În cazul în care se efectuează majorarea prețului contractului prin mai multe modificări succesive conform alin. (2) pct. 1) și 2), valoarea cumulată a modificărilor contractului nu va depăși cu mai mult de 15% valoarea contractului inițial.

(5) Entitatea contractantă nu are dreptul de a efectua modificări succesive ale contractului de achiziții/acordului-cadru conform alin. (2) pct.1) și 2) în scopul eludării aplicării procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta lege.

(6) Entitatea contractantă care modifică un contract de achiziții/acord-cadru în cazurile prevăzute la alin. (2) pct. 1) și 2) are obligația de a publica un anunț în acest sens în Buletinul achizițiilor publice, conform anexei nr. 3 la prezenta lege.

(7) O modificare a unui contract de achiziții/acord-cadru pe perioada de valabilitate este considerată modificare substanțială în sensul alin. (2) pct. 4) dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, ar fi permis selecția altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial ori ar fi atras și alți participanți la procedura de atribuire;

b) modificarea schimbă echilibrul economic al contractului de achiziții/acordului-cadru în favoarea contractantului într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul de achiziții/acordul-cadru inițial;

c) modificarea extinde în mod considerabil obiectul contractului de achiziții/acordului-cadru;

d) un nou contractant înlocuiește contractantul inițial în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (2) pct. 3).

(8) Modificarea contractului de achiziții/acordului-cadru în condițiile prevăzute la alin. (7) nu va aduce atingere naturii generale a acestuia.

(9) În situația prevăzută la alin. (8), în cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, valoarea modificărilor se determină pe baza valorii nete cumulate a modificărilor succesive.

(10) Pentru calcularea prețului menționat la alin. (2) pct. 1) și 2) se utilizează prețul actualizat al contractului de achiziții/acordului-cadru, care constituie valoarea de referință atunci când contractul de achiziții include o clauză de indexare.

(11) În sensul prezentului articol, prin natura generală a contractului se înțeleg obiectivele principale urmărite de entitatea contractantă la realizarea achiziției inițiale, obiectul principal al contractului și drepturile și obligațiile principale prevăzute în contract, inclusiv principalele cerințe de calitate și performanță.

(12) Pentru modificările care se intenționează a fi operate unui contract de achiziții/acord-cadru în perioada sa de valabilitate, altfel decât în cazurile și condițiile prevăzute de prezentul articol, se organizează noi proceduri de achiziție sectorială, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.


Art 82 Legea Privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №74 din 25.05.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului