Articolul 25 din Legea Privind cerințele generale de igienă a produselor alimentare în Republica Moldova. Compatibilitatea cu legislația comunitară

Prezenta lege transpune prevederile Regulamentului (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 139 din 30 aprilie 2004, cu excepția art. 1 alin. (2) lit. c) și alin. (3), art. 6 alin. (3) lit. c), art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) și (5), art. 13 alin. (2) și (6) și art. 14–17, de asemenea transpune prevederile art. 6 alin. (1), (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 139 din 30 aprilie 2004, precum și prevederile art. 7 alin. (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei din 5 decembrie 2005 de stabilire a măsurilor de aplicare privind anumite produse reglementate de Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și organizarea unor controale oficiale prevăzute de regulamentele (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și de modificare a regulamentelor (CE) nr. 853/2004 și (CE) nr. 854/2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338 din 22 decembrie 2005.

Art 25 Legea Privind cerințele generale de igienă a produselor alimentare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №296 din 21.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului