Articolul 103 din Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova. Desemnarea colectorului în cazul drepturilor gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă

(1) Colectarea remunerațiilor ce se cuvin autorilor și titularilor dreptului de autor și ai drepturilor conexe pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă se face de către organizația de gestiune colectivă desemnată colector sau structura comună de colectare, prin decizie a directorului general al AGEPI, care se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Decizia de desemnare a colectorului se întemeiază pe propunerea organizațiilor de gestiune colectivă avizate pentru același domeniu/aceleași drepturi, depusă printr-o cerere comună la AGEPI în termen de 30 de zile din momentul apariției unei noi organizații de gestiune colectivă, care conține denumirea organizației de gestiune colectivă propuse să fie desemnată colector al remunerațiilor.

(3) Colectorul desemnat încheie cu toate organizațiile de gestiune colectivă beneficiare un acord, prin care se stabilesc atât criteriile de colectare, repartizare și plată a remunerațiilor, comisionul de gestiune, cât și informațiile pe care colectorul și organizațiile beneficiare urmează să și le ofere reciproc, cu bună-credință, pe perioada aplicării acestuia. Acesta se depune la AGEPI în termen de 30 de zile de la data adoptării deciziei privind desemnarea colectorului și conține următoarele:

a) informații privind colectarea remunerației, respectiv: suma brută colectată cu indicarea distinctă a TVA-ului; perioada în care a fost colectată suma respectivă, precum și perioada din care provine aceasta; dobânzi, penalități și perioada din care provin acestea; sume recuperate sau plătite cu întârziere, altele decât penalitățile, cu indicarea perioadei din care provin;

b) criteriile repartizării remunerației între organizațiile de gestiune colectivă (colector și beneficiari);

c) informații privind repartizarea remunerației, respectiv: suma brută repartizată; suma brută repartizată titularilor de drepturi reprezentați de organizația de gestiune colectivă beneficiară, atât din totalul sumei colectate, cât și din totalul sumei repartizate, după deducerea comisionului;

d) modalitatea de evidențiere și justificare a comisionului de gestiune reținut de organizația de gestiune colectivă desemnată colector, care nu poate depăși cuantumul stabilit la art. 98 alin. (6) lit. a), respectiv a comisionului de gestiune reținut de colector din suma brută repartizată organizației beneficiare, valoarea acestuia fiind indicată atât procentual, cât și în valoare absolută, precum și modul de utilizare a comisionului;

e) obligația organizațiilor de gestiune colectivă beneficiare de a pune la dispoziția colectorului toată informația necesară pentru eliberarea licențelor și colectarea remunerației, inclusiv lista membrilor și repertoriul.

(4) Informațiile prevăzute la alin. (3) se comunică organizațiilor beneficiare defalcat pentru fiecare drept gestionat, la fiecare repartiție efectuată către acestea.

(5) În cazul în care organizațiile de gestiune colectivă nu depun propunerea menționată la alin. (2), AGEPI decide asupra desemnării colectorului dintre organizațiile de gestiune colectivă avizate, luând în considerare care dintre organizațiile de gestiune colectivă avizate îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) deține program de monitorizare a utilizării operelor și a altor obiecte protejate și sistem de repartizare a remunerației;

b) este reprezentativă, ținând cont de numărul de membri și de gradul de utilizare al repertoriului gestionat, dovedit prin rapoarte de la utilizatori;

c) dispune de resurse umane și materiale necesare pentru asigurarea colectării remunerațiilor, cu un nivel minim de cheltuieli.

(6) În cazul în care colectorul și organizațiile de gestiune colectivă beneficiare nu pot conveni în privința încheierii acordului menționat la alin. (3), părțile pot apela la Comisia de mediere sau la Arbitrajul specializat în domeniul proprietății intelectuale, instituite de AGEPI.

(7) Organizația de gestiune colectivă desemnată colector are următoarele obligații:

a) să elibereze licența în numele tuturor organizațiilor de gestiune colectivă beneficiare;

b) să asigure transparența activităților de colectare, precum și a cheltuielilor aferente în raporturile cu organizațiile de gestiune colectivă beneficiare;

c) să evidențieze în conturi analitice distincte atât sumele colectate, cât și sumele rezultate din plasamentele remunerațiilor nerevendicate și nerepartizate, aflate în depozite bancare sau obținute din alte operațiuni efectuate în limita obiectului de activitate, precum și cele obținute cu titlu de despăgubiri, ca urmare a încălcării dreptului de autor ori drepturilor conexe;

d) să evidențieze distinct cheltuielile de colectare și să le justifice prin documente/informații corespunzătoare;

e) să prezinte, la cerere, organizațiilor de gestiune colectivă beneficiare informații privind activitatea desfășurată.

(8) Colectorul se desemnează pentru o perioadă de 3 ani. Condițiile și criteriile prevăzute în prezentul articol trebuie îndeplinite și respectate pe întreaga durată a desfășurării activității de colectare.

(9) După expirarea termenului prevăzut la alin. (8), organizația de gestiune colectivă poate fi din nou desemnată colector în condițiile art. 103, după verificarea îndeplinirii și respectării condițiilor și a criteriilor prevăzute în prezentul articol.

(10) Neîndeplinirea sau nerespectarea obligațiilor, a condițiilor sau a criteriilor prevăzute în prezentul articol de către organizația de gestiune colectivă desemnată colector are drept consecință revocarea deciziei de desemnare a colectorului, precum și răspunderea contravențională, civilă sau penală, după caz.

(11) Revocarea deciziei de desemnare a colectorului se dispune prin decizie a directorului general al AGEPI, care se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(12) Organizația de gestiune colectivă căreia i-a fost revocată decizia prevăzută la alin. (1) nu mai poate fi desemnată colector pentru o perioadă de 5 ani de la data publicării deciziei prevăzute la alin. (11).

(13) AGEPI desemnează din oficiu colectorul unic în cazul în care există doar o singură organizație de gestiune colectivă pe un drept prevăzut la art. 70 alin. (2) și/sau art. 78 alin. (3).

Art 103 Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №230 din 28.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului