Articolul 74 din Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova. Dreptul de retransmitere prin cablu

(1) Autorii și titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își exercită dreptul de retransmitere prin cablu exclusiv prin intermediul unei organizații de gestiune colectivă.

(2) Dacă un autor sau titular de drepturi nu a încredințat gestiunea drepturilor sale unei organizații de gestiune colectivă, organizația care gestionează drepturile din aceeași categorie este considerată de drept a fi și gestionarul drepturilor sale. Dacă există în același domeniu mai multe organizații de gestiune colectivă, titularul de drepturi poate opta între acestea. Revendicarea drepturilor de către acest titular se poate face în termen de 3 ani de la data notificării.

(3) Cuantumul remunerației privind dreptul de autor și drepturile conexe se stabilește în cuprinsul unei singure metodologii, stabilită conform prevederilor art. 99101.

(4) Părțile prevăzute la art.100 se angajează să desfășoare cu bună-credință negocierile privind autorizarea de retransmitere prin cablu și să nu împiedice sau obstrucționează desfășurarea lor fără o justificare temeinică.

(5) În cazul în care nu încheie un protocol cu privire la metodologie conform dispozițiilor art. 101, oricare dintre părți poate apela la Comisia de mediere instituită de AGEPI înainte de a iniția altă cale extrajudiciară de soluționare a litigiului sau înainte de a se adresa în instanța de judecată.

(6) Prevederile alin. (1) nu se aplică drepturilor exercitate de organizațiile de radiodifuziune sau de televiziune cu privire la propriile emisiuni și servicii de programe, indiferent dacă drepturile în cauză le aparțin ori le-au fost cesionate de alți titulari ai dreptului de autor sau ai drepturilor conexe. În acest caz, exercitarea dreptului de retransmitere prin cablu de către o organizație de radiodifuziune sau de televiziune se face prin contract încheiat cu operatorul rețelei prin cablu.

(7) În cazul în care organizația de radiodifuziune sau de televiziune și un operator de cablu nu reușesc să încheie contractul prevăzut la alin. (6), oricare dintre părțile menționate poate solicita medierea.

(8) Mediatorii pot înainta propuneri părților în cauză. Se consideră că acestea acceptă propunerea mediatorului dacă niciuna dintre ele nu își exprimă opoziția în termen de 3 luni de la notificare. Notificarea propunerii și a oricărei opoziții la aceasta este înaintată părților în cauză în conformitate cu normele aplicabile cu privire la notificarea actelor juridice.

(9) Mediatorii sunt aleși astfel încât independența și imparțialitatea lor să nu poată fi puse în discuție. Procedura de mediere menționată la alin. (7) se desfășoară potrivit regulamentului aprobat de Guvern.

Art 74 Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №230 din 28.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului