Articolul 72 din Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova. Remunerația compensatorie pentru reprografiere

(1) Remunerația compensatorie pentru reprografiere se datorează în cazul echipamentelor și al suporturilor materiale concepute pentru realizarea de copii și pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate în scris sau grafic, indiferent dacă procedeul folosit este unul analogic sau digital.

(2) Remunerația compensatorie menționată la alin. (1) se stabilește atât pentru remunerația compensatorie a autorilor, cât și pentru cea a editurilor, despre ale căror opere și, respectiv, publicații se poate presupune că au fost reproduse în modul prevăzut la alin. (1).

(3) Remunerația compensatorie menționată la alin. (1) se achită de către:

a) persoanele fizice și juridice care importă sau produc echipamentul utilizat pentru reprografiere;

b) centrele de copiere care utilizează echipamentul menționat la alin. (1).

(4) Lista echipamentelor și a suporturilor materiale pentru care se achită remunerație compensatorie, identificată conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr. 172/2014, se aprobă de Guvern.

(5) Remunerația compensatorie pentru reprografiere este egală cu 1%, calculată din:

a) valoarea statistică a echipamentelor – pentru importatori;

b) prețul de producere al echipamentelor, fără taxa pe valoarea adăugată – pentru producători;

c) prețul per pagină al copiilor realizate – pentru subiecții menționați la alin. (3) lit. b).

(6) Prevederile art. 71 alin. (2) și alin. (6)–(11) se aplică mutatis mutandis, inclusiv pentru utilizatorii de echipament reprografic specificați la alin. (3) lit. b) din prezentul articol.

Art 72 Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №230 din 28.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului