Articolul 93 din Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova. Drepturile generale ale organizației de gestiune colectivă

Organizația de gestiune colectivă are următoarele drepturi generale:

a) să fie mandatată de către autori sau titulari ai dreptului de autor și ai drepturilor conexe să gestioneze drepturi, categorii de drepturi sau tipuri de opere și alte obiecte protejate;

b) să acorde asistență de specialitate membrilor săi și să îi reprezinte în cadrul procedurilor legale, în limita obiectului de activitate;

c) să solicite de la utilizatori informații și documente aflate la dispoziția acestora necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le colectează, precum și informații deținute de aceștia privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării și plății acestora;

d) să încheie, în numele membrilor săi, acorduri de reprezentare cu alte organizații de gestiune colectivă similare din străinătate;

e) să monitorizeze prin orice mijloace activitatea utilizatorilor, gratuit și fără autorizare suplimentară din partea acestora, pentru a supraveghea utilizarea repertoriului propriu, putând solicita în acest scop și informații de interes public, deținute, potrivit legii, de instituțiile publice competente;

f) să efectueze orice alte acțiuni și acte juridice necesare pentru protecția și asigurarea drepturilor respective, inclusiv în nume propriu, în limitele împuternicirilor care i-au fost acordate de către titularii de drepturi;

g) să solicite membrilor săi actualizarea repertoriului conform prevederilor statutare.

Art 93 Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №230 din 28.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului