Articolul 3 din Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova. Noțiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni semnifică:

acord de reprezentare – act încheiat între organizațiile de gestiune colectivă prin care o organizație de gestiune colectivă împuternicește o altă organizație de gestiune colectivă să gestioneze drepturile pe care le reprezintă;

act întreprins la scară comercială – act care are ca scop obținerea unui avantaj economic sau comercial direct ori indirect. Actul consumatorului final care acționează cu bună-credință nu se consideră act întreprins la scară comercială;

autor – persoană fizică/persoane fizice care a/au creat opera;

autor al bazei de date – persoană fizică/persoane fizice care a/au creat baza de date. Atunci când o bază de date este creată în comun de către mai multe persoane fizice, drepturile exclusive sunt deținute în comun de aceste persoane;

bază de date – culegere de opere, de date sau de alte elemente independente, dispuse sistematic sau metodic și accesibile în mod individual prin mijloace electronice sau de altă natură;

comision de gestiune – sumă percepută, reținută sau compensată de o organizație de gestiune colectivă din veniturile provenite din drepturi sau din orice venit derivat din investirea veniturilor provenite din drepturi pentru a acoperi costurile aferente serviciilor de gestiune a dreptului de autor sau a drepturilor conexe;

comunicare publică – comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane ce depășește cercul obișnuit al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentare scenică, recitare sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunere publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecție publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentare într-un loc public prin intermediul oricăror mijloace, inclusiv prin intermediul fonogramelor sau al videogramelor, a unei opere radiodifuzate. Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică a operelor nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică;

comunicare publică prin satelit – introducere, sub controlul și responsabilitatea unei organizații de radiodifuziune sau de televiziune situate pe teritoriul Republicii Moldova, a semnalelor purtătoare de programe destinate captării de către public, într-un lanț neîntrerupt de comunicare ce conduce la satelit și revine la pământ;

copie privată – reproducere a unei opere publicate legal pe orice echipament și suport material care poate fi utilizat pentru efectuarea unor astfel de reproduceri, indiferent dacă procedeul folosit este unul analogic sau digital, cu condiția că reproducerea este făcută de o persoană fizică exclusiv pentru uz personal și nu se urmărește obținerea vreunui avantaj comercial direct sau indirect;

dispozitiv-pirat de control al accesului – dispozitiv a cărui confecționare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin prezenta lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces condiționat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu;

distribuire – punere în circulație, prin vânzare sau prin orice alt mod de transmitere în proprietate, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului ori a copiilor unei opere sau a unor obiecte ale drepturilor conexe, precum și oferirea publică a acestora. Dreptul de distribuire se epuizează odată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere pe teritoriul Republicii Moldova de către titularul de drepturi sau cu acordul acestuia;

drept la adaptarea audiovizuală – drept exclusiv al autorului sau al titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente de a o transforma sau de a o include într-o operă audiovizuală. Prin încheierea contractului de adaptare, autorul sau titularul dreptului de autor asupra unei opere preexistente transferă producătorului dreptul exclusiv de transformare și de includere a operei respective într-o operă audiovizuală. Autorizarea acordată de autor sau titularul dreptului de autor asupra operei preexistente trebuie să prevadă expres condițiile producției, difuzării și proiecției operei audiovizuale;

emisiune a unei organizații de radiodifuziune și televiziune – emisiune creată nemijlocit de către organizația de radiodifuziune și televiziune ori la comanda și din mijloacele financiare ale acesteia;

entitate autorizată – organizație necomercială care este autorizată sau recunoscută de stat în vederea furnizării către persoane beneficiare a serviciilor de educație, formare pedagogică, citire adaptativă sau acces la informații. Aceasta include, de asemenea, o instituție publică sau o organizație fără scop lucrativ care oferă aceleași servicii persoanelor beneficiare ca una dintre activitățile sale de bază sau dintre obligațiile sale instituționale ori ca parte a misiunilor sale de interes public, în sensul art. 58 și 59;

exemplar în format accesibil – exemplar al unei opere sau al unui alt obiect al protecției care este realizat într-un mod sau într-o formă alternativă și care îi permite persoanei beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte ale protecției, inclusiv acces în condiții la fel de viabile și confortabile ca cele de care se bucură o persoană care nu suferă de niciuna dintre deficiențele sau de niciuna dintre dizabilitățile menționate la noțiunea „persoană beneficiară”, în sensul art. 58 și 59;

expresie a folclorului – formă în care comunitățile locale își exprimă practicile culturale și cunoștințele tradiționale care sunt transmise din generație în generație ca parte integrantă a identității și moștenirii tradiționale a comunității respective. Expresiile folclorului pot îmbrăca forme tangibile sau intangibile ori o combinație a acestora, fiind dinamice și în continuă evoluție, și includ, printre altele, povești, legende, poezii, ghicitori, cântece, instrumente muzicale, dansuri, piese de teatru, ceremonii, rituri și ritualuri, jocuri și sporturi tradiționale, spectacole de marionete, meșteșuguri și obiecte de artă populară, arhitectură, măști sau îmbrăcăminte ceremonială, alte forme spirituale tangibile;

extragere – transfer permanent sau temporar al totalității ori al unei părți substanțiale, evaluată calitativ sau cantitativ, din conținutul bazei de date pe un alt suport prin orice mijloc sau sub orice formă;

fixare – încorporare a sunetelor, a imaginilor ori a sunetelor și imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora pe orice tip de suport care permite, cu ajutorul unui dispozitiv, perceperea, reproducerea ori comunicarea publică a lor;

fixare audiovizuală – încorporare a imaginilor în mișcare, însoțite sau nu de sunete ori de reprezentări ale acestora, care pot fi percepute, reproduse sau comunicate cu ajutorul unui dispozitiv;

fonogramă – fixare exclusiv sonoră a oricărei interpretări, opere sau a sunetelor ori a reprezentărilor lor, cu excepția fixărilor sonore incluse în opera audiovizuală;

fonogramă publicată în scop comercial – fonogramă pusă la dispoziția publicului prin vânzare sau prin mijloace cu fir sau fără fir, astfel încât oricine să poată avea acces la ea în locul și la momentul ales în mod individual;

furnizor de serviciu online de partajare de conținut – furnizor al unui serviciu al societății informaționale al cărui scop unic sau principal este de a stoca și de a permite utilizatorilor săi să încarce și să partajeze o cantitate mare de opere sau de alte obiecte protejate, pentru a obține profit fie direct, fie indirect, prin organizarea și promovarea în scop lucrativ a conținutului respectiv, inclusiv prin clasificarea acestuia și prin utilizarea unei promovări direcționate, pentru a atrage un public cât mai larg.

Se consideră că un furnizor de servicii online de partajare de conținut stochează și oferă acces la o cantitate mare de conținut protejat prin drept de autor și drepturi conexe în funcție de factori precum rolul pe piața de conținut online, concurând cu alte servicii online de conținut cum ar fi serviciile de streaming online audio și video, destinate aceluiași public, numărul de fișiere cu conținut protejat, încărcate de utilizatorii serviciului.

Nu sunt furnizori de servicii online de partajare de conținut: enciclopediile online fără scop lucrativ, arhivele educaționale sau științifice fără scop lucrativ, platformele de elaborare și de partajare de softuri cu sursă deschisă, furnizorii de servicii de comunicații electronice, piețele online și platformele cyberlocker, serviciile cloud destinate întreprinderilor, precum și serviciile cloud care le permit utilizatorilor să încarce conținuturi pentru propriul uz;

informație despre gestionarea drepturilor – informație furnizată de către autor sau titularul de drepturi, care identifică opera sau alt obiect protejat de prezenta lege, autorul sau titularul de drepturi ori informația privind condițiile și modurile de utilizare a operei sau a altui obiect protejat, precum și orice cifre și coduri reprezentând asemenea informație;

interpret – actor, cântăreț, muzician, dansator ori altă persoană care prezintă, recită, cântă, joacă, dansează, interpretează sau execută în orice alt mod opere literare sau artistice, inclusiv expresii ale folclorului;

împrumut – punere la dispoziție în scopul utilizării, pentru o perioadă limitată de timp și fără obținerea unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect, a unei opere sau a unui obiect de drept conex, atunci când aceasta se realizează prin intermediul unor unități accesibile publicului;

închiriere – punere la dispoziție în scopul utilizării, pentru o perioadă limitată de timp și pentru obținerea unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect, a unei opere sau a unui obiect de drept conex;

mărfuri-pirat – toate copiile, inclusiv copertele, indiferent de suport, realizate fără consimțământul autorului, al titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta și care sunt executate, direct sau indirect, total sau parțial, de pe un produs purtător de drept de autor ori de drepturi conexe sau de pe ambalajele ori copertele acestora;

măsuri tehnice de protecție – tehnologie, dispozitiv sau componentă care, în cadrul funcționării normale, este proiectată pentru a preveni sau limita, în ceea ce privește operele sau alte obiecte protejate, actele neautorizate de autori, titularii dreptului de autor sau ai drepturilor conexe sau de titularul dreptului sui generis;

mediu gestionat – mediu în care un operator de servicii de retransmisie furnizează o retransmisie securizată unor utilizatori autorizați;

operator de servicii de retransmisie – operator care agregă programele de televiziune și radio în pachete și le furnizează utilizatorilor simultan cu transmisia radiodifuzată inițială a acestora, fără modificări și în formă integrală, utilizând diferite tehnici de retransmisie cum ar fi retransmiterea prin cablu, satelit, sistem digital terestru și rețele mobile sau rețele cu circuit închis pe bază de Internet Protocol (protocol IP), precum și prin servicii de acces la internet;

operă sau alt obiect al protecției – operă care se prezintă sub formă de carte, publicație periodică, ziar, revistă sau alte tipuri de scrieri, notații, inclusiv partituri, precum și ilustrațiile aferente acestora, pe orice tip de suport, inclusiv în format audio, cum ar fi cărțile audio, și în format digital, care este protejată prin drept de autor sau drepturi conexe și care este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziția publicului în mod legal, în sensul art. 58 și 59;

operă audiovizuală – operă care constă dintr-o succesiune de imagini coerente produse prin orice metodă și pe orice suport, însoțite sau nu de sunete, producând impresia mișcării, destinată perceperii vizuale și auditive (în cazul în care imaginile sunt însoțite de sunet) prin intermediul unui anumit dispozitiv. În sensul prezentei legi, filmele cinematografice, filmele de televiziune, filmele de animație, videoclipurile muzicale, spoturile publicitare și documentarele sunt considerate opere audiovizuale;

operă colectivă – operă creată de mai multe persoane fizice a căror contribuție formează un tot indivizibil, astfel încât identificarea contribuției fiecăreia este imposibilă, din inițiativa și sub conducerea unei persoane fizice sau juridice, care urmează să publice opera sub numele său;

operă comună – opera creată prin efortul comun a două sau mai multe persoane (coautori), indiferent dacă aceasta constituie un tot indivizibil sau este formată din părți;

originalitate – criteriu necesar pentru stabilirea caracterului de operă protejabilă prin drept de autor, care ia în considerare forma de exprimare intrinsecă a operei, din care trebuie să reiasă activitatea de creație intelectuală, talentul și personalitatea autorului care s-a exprimat prin efectuarea unor alegeri libere și creative;

persoană beneficiară – în sensul art. 58 și 59, persoană care, indiferent de alte dizabilități:

a) este nevăzătoare;

b) are deficiențe de vedere ce nu pot fi corectate pentru a obține o funcție vizuală echivalentă, în esență, cu cea a unei persoane fără astfel de deficiențe și care, drept urmare, nu poate citi opere tipărite în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu este afectată de o astfel de deficiență;

c) are o deficiență de percepție sau dificultăți de citire și, în consecință, nu poate să citească opere tipărite în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu suferă de o astfel de deficiență;

d) suferă de o deficiență fizică ce o împiedică să țină în mână ori să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea ori să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire;

producător al bazei de date – persoană fizică sau juridică care a făcut o investiție substanțială cantitativă și calitativă în vederea obținerii, verificării sau prezentării conținutului unei baze de date;

producător de fonograme – persoană fizică sau juridică din a cărei inițiativă și pe a cărei responsabilitate, inclusiv financiară, se efectuează prima fixare a sunetelor interpretării, a altor sunete ori a reprezentărilor de sunete;

producător de opere audiovizuale – persoană fizică sau juridică din a cărei inițiativă și pe a cărei responsabilitate, inclusiv financiară, este creată opera audiovizuală;

producător de videograme – persoană fizică sau juridică din a cărei inițiativă și pe a cărei responsabilitate, inclusiv financiară, este fixată videograma;

program pentru calculator – expresie a unui program, programe de aplicație și sisteme de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepție pregătitor, precum și manualele. Ideile, procedeele, metodele de funcționare, conceptele matematice și principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfețelor lui, algoritmii și limbajele de programare nu sunt protejate;

publicare – oferire către public de exemplare ale unei opere, ale unei interpretări, ale unei fonograme, videograme sau emisiuni, cu consimțământul autorului ori al titularului dreptului de autor sau al drepturilor conexe, într-un număr suficient pentru a satisface necesitățile rezonabile ale publicului. Nu constituie publicare: reprezentarea unei opere dramatice, dramatico-muzicale sau cinematografice; execuția unei opere muzicale; recitarea în public a unei opere literare; radiodifuzarea operelor literare sau artistice; expunerea unei opere de artă grafică sau plastică; construcția unei opere de arhitectură. Se consideră că o operă este publicată simultan în mai multe țări în cazul în care aceasta a fost publicată în două sau mai multe țări în termen de 30 de zile de la data primei sale publicări;

punere la dispoziția publicului – oferire către public a unei opere și/sau a unui obiect al drepturilor conexe prin intermediul mijloacelor cu sau fără fir, inclusiv prin internet ori prin alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment ales în mod individual de ei. Dreptul de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului nu se consideră epuizat prin niciun act de punere la dispoziția publicului;

radiodifuzare – emitere a unei opere și/sau a unui obiect al drepturilor conexe de către o organizație de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc ce servește la difuzarea fără fir a semnelor, a sunetelor sau a imaginilor, ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în scopul recepționării de către public, sau transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția rețelelor deschise, în scopul recepționării ei de către public;

realizare de opere derivate – traducere, publicare în culegeri, adaptare, precum și orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creație intelectuală;

reemitere – emitere simultană de către o organizație de radiodifuziune a unei emisiuni a unei alte organizații de radiodifuziune;

regizor sau, după caz, realizator al operei audiovizuale – persoană fizică care, în contractul cu producătorul, își asumă conducerea creării și realizării operei audiovizuale în calitate de autor principal;

reproducere – realizare a unui ori a mai multor exemplare ale unei opere sau ale unui obiect al drepturilor conexe, fie directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv în scopul de fixare audio ori video și/sau al stocării unei opere ori a unui obiect al drepturilor conexe pe suporturi materiale sau electronice;

reprografiere – reproducere a operei pe hârtie sau pe orice suport similar, realizată prin folosirea oricărui tip de tehnici fotografice sau prin alt proces cu efecte similare, cu excepția partiturilor, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile;

repertoriu – totalitate a operelor și/sau a obiectelor drepturilor conexe transmise spre gestiune unei organizații de gestiune colectivă;

retransmitere prin cablu – retransmitere simultană, nealterată și integrală, prin cablu sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte, pentru recepționarea de către public a unei transmisii inițiale, prin mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv prin satelit, de programe de radiodifuziune sau de televiziune destinate recepționării de către public, indiferent de modul în care operatorul unui serviciu de retransmitere prin cablu obține semnalele purtătoare de program de la organizația de radiodifuziune în scopul retransmiterii;

retransmisie – retransmisie simultană, nealterată și integrală, alta decât retransmiterea prin cablu, pentru recepționarea de către public a unei transmisii inițiale de programe de televiziune sau de radio destinate recepționării de către public, în cazul în care o astfel de transmisie inițială este efectuată prin mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv prin satelit, dar nu online, cu condiția ca retransmisia:

a) să fie efectuată de o altă parte decât organizația de radiodifuziune care a efectuat transmisia inițială sau sub controlul și responsabilitatea căreia a fost efectuată transmisia inițială, indiferent de modul în care partea care realizează retransmisia obține semnalele purtătoare de program de la organizația de radiodifuziune în scopul retransmisiei; și

b) să aibă loc într-un mediu gestionat, prin intermediul unui serviciu de acces la internet, adică un serviciu de comunicații electronice destinat publicului, care asigură accesul la internet și, astfel, conectivitatea dintre, teoretic, toate punctele terminale conectate la internet, indiferent de tehnologia de rețea și de echipamentele terminale utilizate;

reutilizare – formă de punere la dispoziția publicului a totalității sau a unei părți substanțiale a conținutului bazei de date, evaluată calitativ sau cantitativ, prin distribuirea de copii, prin închiriere sau sub alte forme, inclusiv prin punerea la dispoziția publicului a conținutului bazei, astfel încât oricine să poată avea acces la aceasta în locul și la momentul alese în mod individual. Prima vânzare pe piața internă a unei copii a bazei de date de către titularul dreptului sui generis sau cu consimțământul acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii;

satelit – satelit ce operează pe benzi de frecvență care sunt rezervate, conform legislației privind telecomunicațiile, comunicării publice (transmiterii prin eter) a semnalelor în scopul recepționării de către public sau care sunt rezervate comunicării private, de la un punct la altul. Totodată, în ultimul caz, circumstanțele în care are loc recepția semnalelor de către membrii publicului trebuie să fie comparabile cu cele existente în primul caz;

serviciu de acces la internet – serviciu de comunicații electronice destinat publicului, care asigură accesul la internet și, astfel, conectivitatea dintre, teoretic, toate punctele terminale conectate la internet, indiferent de tehnologia de rețea și de echipamentele terminale utilizate;

serviciu al societății informaționale – serviciu prestat în mod normal în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului.

În sensul prezentei definiții:

a) la distanță înseamnă că serviciul este prestat fără ca părțile să fie prezente simultan;

b) prin mijloace electronice înseamnă că serviciul este transmis inițial și primit la destinație prin intermediul echipamentului electronic pentru prelucrarea (inclusiv arhivarea digitală) și stocarea datelor și este transmis integral, transferat și recepționat prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice;

c) la solicitarea individuală a beneficiarului serviciilor înseamnă că serviciul este prestat prin transmiterea datelor în urma solicitării individuale;

titular al dreptului de autor – persoană fizică sau juridică care a dobândit această calitate prin moștenire sau cesiune, în condițiile legii, precum și editorul de opere muzicale și de opere scrise, pentru drepturile patrimoniale care le-au fost transferate în baza unor acorduri individuale și care au dreptul cel puțin la o parte din veniturile provenite din drepturi;

titular al drepturilor conexe – orice interpret, pentru propriile interpretări ori execuții, orice producător de fonograme și producător de videograme, pentru propriile înregistrări, orice organizații de radiodifuziune și de televiziune, pentru propriile emisiuni și servicii de programe;

titular de drepturi – orice persoană sau entitate, diferită de o organizație de gestiune colectivă, care este titular al unui drept de autor sau al unui drept conex sau care, în temeiul unei autorizări de gestionare a drepturilor sau în temeiul legii, are dreptul la o parte din veniturile provenite din drepturi;

utilizator – persoană fizică sau juridică care întreprinde acțiuni condiționate de autorizarea de către autor sau titularul de drepturi sau de către organizația de gestiune colectivă, de remunerarea sau de plata unor compensații către aceștia și care nu acționează în calitate de consumator;

videogramă – rezultat al fixării unei opere audiovizuale pe un suport material;

venit provenit din drepturi – venit colectat de o organizație de gestiune colectivă în numele titularului de drepturi, indiferent dacă acesta provine dintr-un drept exclusiv, dintr-un drept la remunerare sau dintr-un drept la compensații.

Art 3 Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №230 din 28.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului