Articolul 113 din Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova. Dreptul la informare

(1) În cadrul unei acțiuni referitoare la încălcarea unui drept prevăzut de prezenta lege și ca răspuns la o cerere justificată și rezonabilă a reclamantului, instanța de judecată competentă poate dispune ca informațiile privind originea și rețelele de distribuire a bunurilor sau a serviciilor care încalcă un drept prevăzut de prezenta lege să fie furnizate de persoana care a încălcat drepturile sau de orice altă persoană în privința căreia s-a constatat că:

a) are în posesie mărfuri-pirat la scară comercială;

b) utilizează, la scară comercială, servicii care încalcă drepturile prevăzute de prezenta lege;

c) furnizează, la scară comercială, produse sau servicii utilizate în activități prin care se încalcă drepturile prevăzute de prezenta lege;

d) a fost indicată de către persoana menționată la lit. a), b) sau c) ca fiind implicată în acțiuni de producere, realizare, fabricare, distribuire sau închiriere a mărfurilor-pirat ori a dispozitivelor-pirat de control al accesului sau în furnizarea produselor ori serviciilor prin care se încalcă drepturile protejate de prezenta lege.

(2) Informațiile menționate la alin. (1) cuprind, după caz:

a) denumirea și sediile producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, deținătorilor anteriori ai bunurilor sau ai serviciilor, precum și ale vânzătorilor angro și cu amănuntul;

b) informații despre cantitățile de bunuri sau servicii produse, confecționate, livrate, primite sau comandate, precum și despre prețul lor.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică fără să afecteze alte prevederi legale care:

a) permit titularului de drepturi să obțină informații mai detaliate;

b) reglementează utilizarea în cauze civile sau penale a informațiilor comunicate în conformitate cu prezentul articol;

c) reglementează răspunderea pentru abuzul de drept la informare;

d) dau posibilitatea de a fi respinsă furnizarea de informații care ar constrânge persoana menționată la alin. (1) să recunoască participarea sa nemijlocită sau cea a rudelor apropiate la o încălcare a dreptului de autor, a drepturilor conexe sau a altor drepturi protejate de prezenta lege;

e) reglementează protecția confidențialității surselor de informare sau prelucrarea datelor cu caracter personal.

Art 113 Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №230 din 28.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului