Articolul 88 din Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova. Adunarea generală

(1) Organul suprem de conducere al organizațiilor de gestiune colectivă este adunarea generală a membrilor, care se întrunește ordinar și extraordinar.

(2) Ședințele ordinare ale adunării generale se convoacă atunci când o cer interesele organizației de gestiune colectivă, dar nu mai rar decât o dată în an, numai după prezentarea situațiilor financiare ale organizației de gestiune colectivă aferente anului calendaristic precedent, conform prevederilor legale.

(3) Convocarea adunării generale se face de către consiliu, care va înștiința membrii organizației de gestiune colectivă cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării adunării generale, prin publicarea informațiilor privind data, ora, locul și ordinea de zi a adunării generale, privind proiectele de hotărâri ce urmează a fi adoptate, pe pagina web oficială și/sau prin orice alt mijloc de comunicare în masă, inclusiv electronic.

(4) În cazul în care la data stabilită pentru desfășurarea adunării generale nu se întrunește cvorumul statutar, următoarea adunare generală se va convoca în termen de 15 zile. Hotărârile adunării generale reconvocate se vor lua cu majoritatea simplă a membrilor care și-au exprimat votul.

(5) În intervalul de timp prevăzut la alin. (3), orice membru are dreptul să consulte, la sediul organizației de gestiune colectivă și prin mijloace electronice:

a) raportul anual de transparență;

b) rapoartele anuale întocmite de directorul general, de consiliu, de comisiile interne și de cenzor sau de comisia de cenzori, după caz;

c) textul fiecărui proiect de hotărâre ce urmează a fi supus aprobării adunării generale și expunerile de motive pe marginea lui;

d) situația privind categoriile de utilizatori, numărul notificărilor, numărul plătitorilor din fiecare categorie și suma totală colectată de la fiecare categorie;

e) situația litigiilor;

f) orice tranzacție sau eșalonare de plată a utilizatorilor aprobată de consiliu.

(6) Convocarea adunării generale extraordinare se face de către consiliu din inițiativă proprie, la cererea directorului general, a cenzorului sau a comisiei de cenzori ori la cererea a cel puțin o treime din numărul total al membrilor organizației.

(7) Adunarea generală decide în privința următoarelor aspecte:

a) modificările statutului;

b) regulile de colectare și repartizare a sumelor datorate titularilor de drepturi;

c) regulile privind utilizarea sumelor care nu pot fi repartizate, fără a aduce atingere dreptului titularului de drepturi de a solicita sumele respective de la organizația de gestiune colectivă în conformitate cu termenul general de prescripție stabilit de legislație;

d) regulile privind utilizarea veniturilor provenite din drepturi și a veniturilor obținute în rezultatul investirii veniturilor provenite din drepturi;

e) regulile privind stabilirea comisionului de gestiune reținut titularilor de drepturi, inclusiv cuantumul acestuia;

f) politica de gestiune a riscurilor;

g) aprobarea oricărei achiziții, vânzări sau ipotecări a bunurilor imobile;

h) aprobarea propunerilor de contractare de împrumuturi, de acordare de împrumuturi sau de constituire de garanții pentru împrumuturi;

i) aprobarea raportului anual de transparență;

j) numirea sau eliberarea din funcție a directorului general, reexaminarea activității lui generale, aprobarea remunerației și a altor beneficii de natură pecuniară sau nepecuniară pentru acesta;

k) alegerea și revocarea membrilor consiliului și a cenzorului sau, după caz, a comisiei de cenzori, aprobarea regulamentelor interne de funcționare ale acestora, precum și a remunerației și a altor beneficii de natură pecuniară;

l) selectarea persoanei/persoanelor indicate la art. 96 alin. (3);

m) aprobarea dărilor de seamă ale directorului general, ale consiliului și ale cenzorului sau, după caz, ale comisiei de cenzori;

n) aprobarea reorganizării (prin fuziune, dezmembrare ori transformare) sau a dizolvării organizației de gestiune colectivă, a constituirii sucursalelor și a filialelor;

o) alte aspecte ce țin de activitatea organizației de gestiune colectivă.

(8) Adunarea generală poate delega competențele menționate la alin. (7) lit. f)–h) și n), printr-o decizie sau printr-o prevedere statutară, organului care exercită funcția de supraveghere.

(9) Toți membrii organizației de gestiune colectivă au dreptul de a participa și dreptul de a vota în cadrul adunării generale a membrilor, inclusiv prin mijloace electronice, organizația de gestiune colectivă fiind obligată să asigure posibilitatea participării și a exprimării votului. Organizația de gestiune colectivă poate autoriza limitarea dreptului membrilor organizației de gestiune colectivă de a participa și de a-și exercita drepturile de vot în cadrul adunării generale a membrilor, în temeiul unui sau al ambelor criterii de mai jos, cu condiția ca acestea să fie stabilite și aplicate într-un mod echitabil și proporțional, să fie prevăzute în statut și să fie puse la dispoziția publicului în conformitate cu art. 85 alin. (1) lit. c) și art. 95 alin. (4) lit. a):

a) vechimea calității de membru;

b) sumele primite de la un membru sau datorate acestuia.

(10) Fiecare membru al organizației de gestiune colectivă are dreptul de a desemna orice altă persoană sau entitate în calitate de reprezentant pentru a participa și a vota în numele său în cadrul adunării generale, cu condiția ca această desemnare să nu implice un conflict de interese. Împuternicirea acordată reprezentantului este valabilă pentru o singură adunare generală. Reprezentantul beneficiază în cadrul adunării generale a membrilor de aceleași drepturi pe care le-ar avea membrul care l-a desemnat. Reprezentantul votează în conformitate cu instrucțiunile formulate de membrul care l-a desemnat.

(11) Hotărârile adoptate de adunarea generală sunt obligatorii și pot fi contestate în conformitate cu legislația.

(12) Organizațiile de gestiune colectivă au obligația să depună la AGEPI, în termen de 5 zile după desfășurarea adunării generale:

a) raportul anual de transparență;

b) raportul anual al cenzorului sau al comisiei de cenzori, după caz;

c) lista de membri și repertoriul actualizat;

d) acordurile de reprezentare cu organizațiile similare din străinătate;

e) declarațiile individuale anuale ale directorului general, ale membrilor consiliului și ale consiliului de supraveghere;

f) hotărârile adoptate în cadrul adunării generale.

(13) Documentele prevăzute la alin. (12) lit. a), c) și e) se depun la AGEPI în formatul stabilit prin ordinul directorului general al AGEPI.

Art 88 Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №230 din 28.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului