Articolul 59 din Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova. Obligațiile entităților autorizate

(1) Entitatea autorizată menționată la art. 58 alin. (1) lit. b) are următoarele obligații:

a) să distribuie, să comunice și să pună la dispoziție exemplare în format accesibil numai către persoanele beneficiare sau alte entități autorizate;

b) să descurajeze reproducerea, distribuirea, comunicarea către public sau punerea la dispoziția publicului în mod neautorizat a exemplarelor în format accesibil;

c) să asigure și să respecte integritatea operelor sau a altor obiecte ale protecției, precum și a exemplarelor în format accesibil ale acestora și să țină evidența acestor operațiuni;

d) să publice și să actualizeze, pe pagina sa web oficială sau prin intermediul altor canale online sau offline, informații cu privire la modul în care își respectă obligațiile prevăzute la lit. a)–c);

e) să respecte dispozițiile legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor beneficiare.

(2) Entitatea autorizată trebuie să pună la dispoziția persoanelor beneficiare, a altor entități autorizate sau a titularilor de drepturi, într-o formă accesibilă, la cerere, următoarele informații:

a) lista operelor sau a altor obiecte ale protecției pentru care dispune de exemplare în format accesibil, precizând formatele disponibile;

b) denumirea și datele de contact ale entităților autorizate cu care a efectuat schimburi de exemplare în format accesibil.

(3) În vederea exercitării atribuției menționate la art. 4 alin. (1) lit. o), entitățile autorizate comunică AGEPI, cu 5 zile lucrătoare înainte de desfășurarea activității menționate la art. 58 alin. (1) lit. b), denumirea și datele lor de contact.

Art 59 Legea Privind dreptul de autor şi drepturile conexe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №230 din 28.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului