Articolul 41 din Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova. Retragerea şi anularea permiselor pentru procurarea, deţinerea şi folosirea armelor şi a muniţiilor

(1) Permisele obţinute în conformitate cu art. 39 alin. (1) se retrag în următoarele situaţii:

a) titularul încetează activitatea care a determinat autorizarea;

b) titularul a săvîrşit contravenţii pentru care legea prevede privarea de dreptul de deţinere sau port şi folosire a armei;

c) titularul a săvîrşit timp de un an mai mult de două contravenţii în ceea ce priveşte încălcarea modului de comercializare sau de înstrăinare, a regulilor de deţinere, transport, folosire sau înregistrare a armelor, precum şi de vizare a permiselor de deţinere şi folosire a armelor, altele decît cele prevăzute în lit. b).

(2) Anularea permiselor obţinute în conformitate cu art. 39 alin. (1) se dispune în următoarele situaţii:

a) dacă se constată că, la data acordării permisului, titularul nu întrunea condiţiile prevăzute de lege pentru procurarea, deţinerea sau folosirea armelor şi a muniţiilor sau, după caz, condiţiile privind construirea, amenajarea şi funcţionarea tirului de tragere;

b) dacă titularului i s-a acordat permisul în baza unor documente sau informaţii false.

Art 41 Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №130 din 08.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului