Articolul 53 din Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova. Examinarea tehnică periodică

(1) Armurierii licenţiaţi în domeniul reparării armelor și organul de poliție de nivel central sau local abilitat cu atribuții de efectuare a examinării balistice efectuează, cu ocazia vizării permiselor de armă sau a înstrăinării armelor, examinarea tehnică periodică a armelor pentru a constata dacă acestea satisfac cerinţele esenţiale de securitate.

(2) Dacă la efectuarea examinării tehnice periodice se constată că elementele verificate satisfac cerinţele esenţiale de securitate, armurierul licenţiat în domeniul reparării armelor și organul de poliție de nivel central sau local abilitat cu atribuții de efectuare a examinării balistice eliberează persoanei fizice sau juridice căreia îi aparţin armele certificat de efectuare a examinării tehnice periodice, care este valabil pentru o perioadă de 5 ani, în condiţiile legii.

Art 53 Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №130 din 08.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului